Cât de jos pot coborî în vulgaritate televiziunile, fără ca vreo instituţie, măcar cele ce veghează la degradarea limbii române, să îndrăznească să oblige patronii TV să-şi suspende sau să şcolarizeze urgent moderatorii limbuţi şi grosolani?

De mai mulţi ani de zile, Mihai Gâdea şi Mircea Badea călăresc auzul şi văzul câtorva sute de mii, dacă nu chiar milioane de telespectatori, seară de seară. Până prin 2006 / 2007, ei dădeau măsura jurnalismului construit din imaginaţie săracă, lipsă de stil, parvenitism ieftin, incultură zgomotoasă împletită cu imprecaţii aluzive, rostite, pe vremea aceea, feciorelnic, ezitant. După 2007, de la declanşarea „războiului total“ mediatic şi radicalizarea adversităţilor politice, cele două repere tinere ale jurnalismului incult au devenit sincere vedete plenipotenţiare ale vulgarităţii casante, incontinenţei flecare şi mojiciei insalubre. Încoronarea glorioasă a acestei metamorfoze a domnului Gâdea s-a petrecut cu puţin înaintea Crăciunului, când a fost numit între finaliştii jurnalişti (prezentatori TV?) la Zece pentru România, unde, după explicaţiile domnului Mihai Tatulici, publicul larg îşi alege prin vot (sic!) elitele.

Vedeta fatală şi inconsistentă

Ne-am fi aşteptat ca, dacă nu prin veleităţi abisale, măcar prin educaţie, domnul Gâdea să fie diferit de cohortele de chibiţi cu care televiziunile ne-au obişnuit în ultimii ani. Din câte am înţeles, a crescut într-o ambianţă religioasă ca fiu al unui predicator stimat de enoriaşii săi. El însuşi revendică, în biografia sa, oarecare competenţe teologice şi, pe lângă o înzestrare muzicală agreabilă, un interes candid pentru problemele spirituale ale vieţii. Tind să cred că, dacă nu i-ar fi răsărit deasupra capului steaua lui „Felix“ pe la sfârşitul anilor 1990, candoarea domnului Gâdea l-ar fi putut recomanda pentru o carieră modestă şi autentică de funcţionar cul