Generalul, care a fost numit în fruntea Poliţiei de Frontieră Timiş la mijlocul lunii iulie 2009, şi-a depus demisia în data de 7 ianuarie, după ce şi-a petrecut o lună în concediul medical.
Chestorul Dorel Andraş, şeful poliţiştilor de frontieră timişeni, a demisionat din funcţia de inspector şef, după aproape şase luni petrecute în fruntea instituţiei.
Surse din Poliţia de Frontieră, cât şi persoane apropiate lui Andraş confirmă demisia, în timp ce Biroul de Presă al Poliţiei Române de Frontieră lasă ca anunţul plecării din funcţie să fie făcut de Andraş.
„Nu vă putem confirma demisia domnului chestor Dorel Andraş. Demisia este un act unilateral şi îl lăsăm pe domnul chestor să comunice această decizie”, a precizat Biroul de Presă al Poliţiei Române de Frontieră. Chestorul Dorel Andraş nu a răspuns la telefon pentru a comunica motivele demisiei.
Fiecare poliţist din Timiş l-a avut la un moment dat şef pe Dorel Andraş după anul 2000. Chestorul a fost şeful poliţiştilor de la Buletine, apoi, din 2001 până în 2005 a fost şeful Poliţiei Timiş. Ulterior a fost şeful Biroului Paşapoarte, de unde a plecat în 2008, pentru a-i conduce pe poliţiştii Serviciului Independent de Informaţii şi Protecţie Internă din Timiş, Caraş Severin şi Arad.