Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bătălia pentru vaccin o duc mai mult vârstnicii | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 ianuarie 2010 ·

Cei sub 50 de ani ezită încă să se vaccineze, de teama efectelor adverse şi pentru că se simt sănătoşi. Virusul a făcut însă ravagii mai mult la tineri. Sursa: Octavian Cocoloș

Amenajarea unor puncte de vaccinare în mai multe unităţi sanitare sau, în Capitală, chiar în centrul oraşului nu i-a convins pe tineri să vină în număr mare să se vaccineze, deşi ei sunt principala ţintă pentru virusul A/H1N1.

Teama că vaccinul ar duce la sterilitate, cancer sau doar faptul că se simt sănătoşi îi ţin pe cei în putere departe de vaccin.

„Nu mă tem de efectele secundare imediate, dar în timp s-ar putea ca vaccinul să îmi dăuneze”, ne mărturiseşte un tânăr de 30 de ani, care îşi aşteaptă mama să iasă din cabinetul medical amenajat la Institutul de Sănătate Publică din Bucureşti.

Medicii epidemiologi spun însă că vaccinul nu are legătură cu celulele genitale, ci cu cele imunitare. „Îi aşteptăm pe tineri la vaccinări. Ei sunt vizaţi de gripă, iar vaccinul este sigur, nu are adjuvanţi, nu dăunează”, a explicat epidemiologul Amalia Canton, director la Ministerul Sănătăţii (MS).

Stocuri epuizate

Vârstnicii, în schimb, sunt foarte încântaţi de vaccin, mai ales că e gratis. „Sunt puţini elevi şi studenţi care vin să se vaccineze, media de vârstă este de 60-70 de ani”, povesteşte medicul Dan Radu, de la punctul de vaccinare din Pasajul Universităţii, din Bucureşti.

Situaţia este valabilă peste tot în ţară. Chiar şi aşa, cu vaccinuri făcute mai mult celor trecuţi de 50 de ani, stocurile din unele judeţe aproape s-au epuizat. În Constanţa, Bistriţa-Năsăud şi Harghita, direcţiile de sănătate publică au solicitat alte doze.

„Mâine vor fi disponibile alte 20.000 de doze de vaccin”, a precizat medicul Mihaela Dinisov, de la DSP Constanţa. Cozile la vaccin au fost la ordinea zilei în mai toa

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Robinho, fost internațional brazilian, petrece Crăciunul în închisoare. „Nu are dreptul la liberare temporară”

Libertatea acum 37 minute
Condamnat la nouă ani de închisoare pentru viol în grup în Italia, Robinho a solicitat permisiunea de a ieşi în timpul sărbătorilor, însă cererea sa a fost refuzată, relatează UOL, citat de News.ro.

Proprietarul și arhitectul unui hotel care s-a prăbușit în Turcia la cutremurul din 2023, condamnați la închisoare pentru moartea a 72 de persoane

Libertatea acum 18 minute
Un tribunal din Turcia a pronunțat sentințe de închisoare pentru proprietarul și arhitectul hotelului Isias Grand din Adiyaman, care s-a prăbușit în timpul cutremurului din februarie 2023, provocând 72 de victime. Potrivit News.ro, Ahmet Bozkurt și

O fată de 14 ani a dispărut de acasă în ziua de Crăciun. Mama a anunțat Poliția

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din judeţul Alba fac publice, miercuri seară, fotografia şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 14 ani, care în după amiaza zilei de Crăciun a plecat de acasă şi nu poate fi contactată. Persoanele care o văd sunt rugate să anunţe

Casa emblematică din „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul de Crăciun. Cât a costat imobilul

Mediafax acum 22 minute
Celebra casă din filmul de Crăciun „Singur Acasă” şi-a găsit cumpărătorul cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Imobilul din Illinois a fost scos la vânzare la începutul acestui an.

România va închide peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, după aderarea la Schengen

G4Media acum 2 ore
România pregătește închiderea a peste 30 de puncte de frontieră la 1 ianuarie 2025, zi în care țara noastră va adera și terestru la spațiul Schengen, arată un proiect de hotărâre de guvern pus în dezbatere publică pe site-ul ministerului de Interne.

Hamas şi Israelul se acuză reciproc pentru întârzierea unui acord de încetare a focului

News.ro acum o ora
Gruparea militantă palestiniană Hamas şi Israelul s-au acuzat reciproc miercuri pentru nereuşita de a încheia un acord de încetare a focului, în ciuda progreselor raportate de ambele părţi în ultimele zile, relatează Reuters. Hamas a precizat că Isr

Avion prăbușit în Kazahstan. Există supraviețuitori

Wall-Street.ro acum 7 ore
Un avion de pasageri s-a prăbuşit miercuri în apropierea oraşului Aktau din Kazahstan, a anunţat Ministerul pentru situaţii de urgenţă din Kazahstan. Avionul aparţinând companiei Azerbaijan Airlines se îndrepta de la Baku la Groznâi, în Cecenia rusă

MApN neagă faptul că o rachetă rusească ar fi traversat spațiul aerian al României

Wall-Street.ro acum 9 ore
Ministerul Apărării Naţionale spune că nu a fost confirmată traversarea spaţiului aerian românesc de o rachetă rusească. Precizările MApN vin după ce în spaţiul public au apărut informaţii referitoare la o rachetă rusească ce ar fi intersectat, mier

Bărbat arestat după ce a lovit cu mașina mai mulți pietoni. Unde a avut loc incidentul

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat a fost arestat sub suspiciunea de tentativă de omor după ce a lovit cu maşina pietoni în Londra în primele ore ale zilei de Crăciun, relatează PA Media/dpa. Poliţia Metropolitană a anunţat că forţele de ordine au fost chemate la ora 00:45

Bărbat fără permis, prins beat la volanul unei mașini furate, cu o viteză de 167 km/h în oraș

HotNews acum 5 ore
Un bărbat din judeţul Prahova a fost arestat preventiv fiind acuzat de comiterea mai multor infracţiuni. El a furat un autovehicul, a plecat cu acesta din judeţul Prahova către Braşov şi a fost înregistrat cu aparatul radar conducând cu 167 de kilom

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

1°/5°
vin.

1°/3°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

1°/3°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

3°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/7°
joi

1°/6°
vin.

-0°/4°
sâm.

-1°/4°