Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Afaceri cu isteria gripei porcine

Publicat in Jurnalul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Ca în orice război, şi în războiul declanşat contra virusului A/H1N1, sub forma isteriei vaccinării, unii ştiu să facă bani. Exemplul cel mai la îndemână: Screen flu, testul rapid pentru gripa A/B pe tampon nazal, capabil, potrivit prospectului, să detecteze inclusiv H1N1. Testul are toate ingredientele unei afaceri rapide şi prospere: mod de folosire simplu, preţ relativ accesibil (de aproximativ 50 de lei). Clara Popescu, farmacistă, vicepreşedintele Colegiului Farmaciştilor, ne spune că este fabricat de o firmă din SUA cu reprezentanţă în Olanda, de unde este distribuit în câteva ţări europene, printre care şi România. Testul are aprobarea Ministerului Sănătăţii.

Pe prospectul acestui test este precizat că este destinat "doar pentru uz profesional". Farmacistul Clara Popescu precizează că, în mod normal, testul trebuie efectuat în prezenţa medicului de familie. Acest test intră în categoria produselor care folosesc medicului de familie în decelarea diagnosticului. "În principiu, nu văd rostul acestor teste, în condiţiile în care, indiferent de rezultat, dar mai ales dacă rezultatul este pozitiv, trebuie consultat medicul", este de părere farmacista Clara Popescu.

"Este un test de depistare a bolii, nu de diagnostic. Dar eu nu-l recomand", susţine profesorul doctor Adrian Streinu Cercel. "Este un test care identifică antigenul virusului, dar are o sensibilitate şi o specificitate reduse. Orice test de acest gen este asociat cu un anumit grad de eroare. El nu poate înlocui testul care identifică acidul nucleic viral. Eu personal nu aş da bani pe un asemenea test. Este o afacere bănoasă, cineva chiar dă lovitura, pe fondul isteriei instalate în ultimele zile", consideră profesorul doctor Vasile Astărăstoaie, preşedintele Colegiului Naţional al Medicilor.

POATE DA REZULTATE

Conf. dr Alexandru Rafila, catedra de microbiolog

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România primește 1,5 miliarde de euro de la UE pentru pagubele suferite la inundații. Cât s-a alocat celorlalte țări afectate

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae CIucă, a afirmat, vineri seară, că România va primi 1,5 miliarde de euro din Fondul de coeziune al UE pentru a sprijini refacerea infrastructurii şi a gospodăriilor distruse de inundaţii. Suma face parte din cele 10 miliard

Staţiile ITP, atelierele TLV şi si serviciul programări al Registrului Auto Român nu vor funcţiona în weekendul 5-6 octombrie 2024, când RAR la realiza lucrări de mentenanţă la platformele pe care le utilizează

News.ro acum 4 ore
Deţinătorii de autovehicule care vor să facă programări pentru inspecţii tehnice periodice (ITP), pentru verificări la tahografe şi limitatoare de viteză (TLV) sau alte tipuri de programări care ţin de activitatea Registrului Auto Român (RAR) nu vor

Agenții Secret Service au fost neglijenți înainte de tentativa de asasinat din iulie a lui Donald Trump. Ce a descoperit ancheta internă serviciului de securitate

Ziare.com acum o ora
Ancheta internă de la Secret Sevice a descoperit mari lacune în comunicare și neglijență înainte de tentativa de asasinat din iulie a candidatului republican la președinția SUA Donald Trump la mitingul din Butler, Pennsylvania, scrie Reuters. „A exi

Armata israeliană confirmă uciderea a 11 comandanţi Hezbollah

Mediafax acum 3 ore
Armata israeliană IDF a confirmat uciderea lui Ibrahim Aqil, şeful departamentului de operaţiuni al Hezbollah. De asemenea, israelienii susţin că au omorât în aceeaşi lovitură 10 comandanţi ai grupării libaneze. Atacul a avut loc vineri în Beirut.

Anchetă în Israel după ce soldaţi au fost filmaţi aruncând cadavre de pe acoperiş în Cisiordania - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Armata israeliană a deschis o anchetă după ce soldaţii săi au fost filmaţi aruncând cadavrele a trei palestinieni morţi de pe un acoperiş în timpul unui raid în Cisiordania ocupată, relatează BBC. Imaginile incidentului, filmate în oraşul nordic Qab

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Ministrul Finanţelor: Există acest semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice / De aceea trebuie să fim prudenţi / Ce răspunde la întrebarea dacă urmează o criză economică

News.ro acum o ora
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, vineri seară, că există un ”semnal de îngrijorare în ceea ce priveşte încetinirea creşterii economice”, aceasta resimţinu-se în întreaga Europă. ”De aceea trebuie să fim prudenţi”, adaugă ministrul, declar

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 8 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii

News.ro acum 4 ore
Prefectura Bucureşti anunţă, vineri seară, că în şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, convicatră pentru miercuri, se discuta situaţia adăposturilor de protecţie civilă şi situaţia planşeului de la Piaţa Unirii. ”Pre

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 10 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Vremea

București
acum

16°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/28°
Iasi
acum

13°
vin.

10°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

15°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/22°
dum.

17°/23°
lun.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

10°
vin.

10°/22°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
Timisoara
acum

14°
vin.

14°/23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

14°/27°