Gluma s-a încins şi paşnica noastră petrecere de Crăciun era cât pe ce să sfârşească în dat cu farfuriile în cap. Deci, înţeleg eu, tu îl aveai în capul mesei chiar pe Traian Băsescu! Da, zâmbeşte el amar.
Zadarnic am încercat să mut discuţia. Hai, zic, să vorbim despre femei, chiar dacă se supără nevestele. Poate spune unul un banc nou. Nu, chipurile erau îndârjite, iar tainica Naştere a Domnului nu putea aduce pacea în sufletele acestor oameni altfel cumsecade. Diavolul parcă băgase zâzania, iar subiectul Băsescu ne confiscase masa de Crăciun. M-am pomenit la rându-mi urlând, ceea ce i-a făcut pe toţi să înţepenească, fiindcă, aşa cum mă ştii şi tu, sunt un om calm - dacă nu încetaţi imediat cu politica, asta e uşa. Gata!
Niciodată românii n-au fost despărţiţi atât de tranşant în două tabere - cei care-l urăsc pe Băsescu şi cei care-l iubesc pe acest cetăţean politic, recalificat, la mustaţă, pentru un nou mandat. Nenorocirea este că personajul despre care vorbim n-are nimic de pierdut din acest război fratricid. Abil, el îşi valorifică eficient, în folos propriu, doar iubirea. Ura rămâne proştilor sau, mă rog, deştepţilor care au ajuns să-şi dea în cap. Stau cu Dan, petrolist, ploieştean şi pasionat ca şi mine de plimbat puşca de vânătoare, pe taluzul unui lac dinspre Fulga. Suntem amândoi înfofoliţi în costumele de camuflaj şi în absenţa pasajului la raţe care întârzie sporovăim pentru a birui vântul care piaptănă duşmănos nu numai stuful, ci şi bărbile noastre. Cum ai petrecut Crăciunul? - întreb eu, fiindcă ne aflam într-o zi de după această sărbătoare. Acasă, zice, în familie. Ne-au venit şi două perechi de fini pe care i-am cununat de curând şi care ne sunt dragi. Totul s-a sfârşit prost, oftează tovarăşul meu de iluzii cinegetice. Cum aşa? - mă arăt eu curios. Nu trecusem de şorici şi aperitive că a început tărăboiul. Doi din fini
