Cornel Hrişcă-Munn a ajuns pe prima pagină a publicaţiilor din întreaga lume. Băiatul, în vârstă de 18 ani, s-a născut fără antebraţe şi cu un picior emaciat. Dând dovadă de o voinţă ieşită din comun, a depăşit toate obstacolele şi a ajus ca, de curând, să fie admis la Oxford, una dintre cele mai renumite universităţi din lume.
Abandonat la un orfelinat imediat după naştere, în 1992, băiatul a fost adoptat de un cuplu britanic. Ken şi Doreen Munn i-au oferit un cămin în Whittington, Marea Britanie, informează Daily Mail.
Acum, cei doi britanici sunt mândri de copilul lor. „Este extraordinar! Suntem foarte mândri de el. Este un băiat special!“, a spus Doreen Moon, în vârstă de 67 de ani, pentru publicaţia britanică. Deşi mai aveau patru fiice, cuplul Ken şi Doreen s-au oferit să-i acorde lui Cornel tratament gratuit la o clinică de lângă casa lor din Whittington, Worcester.
În momentul în care l-au adoptat, britanicii mai aveau patru fiice şi se apropiau de 50 de ani. Însă asta nu i-a împiedicat să-i dea băieţelului o şansă. Ei asigurau ajutoare pentru cei nevoiaşi imediat după Revoluţie şi s-au îndrăgostit de mogâldeaţa cu ochi mari.
„Ştiam că în România nu va beneficia de un tratament corespunzător. La acea vreme, copiii orfani erau trataţi la fel ca animalele în România şi ne-am hotărât să-l adoptăm“, susţine mama lui Cornel.
Doctorii au fost nevoiţi să-i amputeze şi piciorul şi imediat a fost în stare să meargă fără ajutor, fiindu-i implantat un picior prostetic.
A câştigat un concurs naţional de tobe
Încă de la vârsta de 6 ani, Cornel strânge bani pentru copiii cu dizabilităţi din România. Pe lângă activităţile caritabile, Cornel este pasionat de muzică şi cântă în trupa The City Walls, pe care a şi înfiinţat-o. Acum doi ani a ajuns în finala concursului naţional de tobe, unde a învins 400 de