În urmă cu trei ani, preşedintele Mexicului, Felipe Calderón, îmbrăcat în uniformă militară, a declarat război pe scară largă drogurilor, scoţînd armata în stradă, pe şosele şi în localităţi. Atunci Calderón a primit o largă susţinere atît din interior cît şi din afară, pentru ceea ce părea o decizie curajoasă, restantă şi necesară. S-a prezis că rezultatele concrete vor apărea curînd.

Mai mult decît atît, administraţia Bush a promis imediat sprijinul Americii – aşa-numita Iniţiativă Merida, semnată în februarie 2007 –, iar sondajele de opinie au arătat că preşedintele Calderón a avut o creştere bruscă, fiind uitată victoria sa electorală muncită, strînsă şi pusă sub semnul întrebării, el cîştigînd încrederea poporului mexican. Dar astăzi, lucrurile arată foarte diferit.

La o dezbatere recentă la care au participat, printre alţii, Fareed Zakaria de la Newsweek şi CNN sau fostul şef al Agenţiei Anti-drog a Statelor Unite, Asa Hutchison, principala întrebare a fost dacă Statele Unite sînt de vină pentru războiul contra drogurilor din Mexic. Am subliniat că nici Statele Unite şi nici Mexicul n-au fost de vină pentru acest război; doar preşedintele Calderón poartă vina. La fel ca în cazul invaziei lui Bush în Irak, războiul contra drogurilor din Mexic a fost un război de opţiune. Un război pe care Calderón n-ar fi trebuit să-l declare, care nu putea fi cîştigat şi care a adus prejudicii enorme Mexicului.

Astăzi, un număr tot mai mare de mexicani împărtăşesc această opinie. În timp ce războiul merge înainte, cu cîştiguri care nu se văd nicăieri, violenţa din ţară e în creştere. La data de 9 decembrie, de exemplu, potrivit ziarului Reforma, 40 de persoane au fost ucise în schimburile de focuri dintre poliţie şi armată, pe de-o parte, şi cartelurile de droguri, pe de alta. Numai în anul 2009 au fost înregistrate peste 6500 de asemenea victime, depăşindu