Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EdF vinde divizii pentru a scăpa de datorii

Publicat in Jurnalul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Grupul energetic francez Electricite de France (EdF) scoate la vânzare divizia britanică de distribuţie pentru a reduce din datorii. EdF speră să obţină peste 4 miliarde de euro din tranzacţie, scrie Reuters. EDF Energy asigură servicii pentru peste 20 de milioane de clienţi, iar 2008 a avut o cifră de afaceri de 8,24 de miliarde de euro.

National Grid, operatorul reţelei de înaltă tensiune din Marea Britanie, şi grupul Cheung Kong Infrastructure Holdings, din Hong Kong, şi-au manifestat deja interesul pentru cumpărarea unităţii. Totodată, banca australiană de investiţii Macquarie, un fond de pensii din Canada şi Abu Dhabi Investment Authority au format un consorţiu în vederea prezentării unei oferte comune.

Proiectul privind vânzarea a fost întârziat din cauza schimbării conducerii EDF şi a unei decizii luate în decembrie 2009 de autorităţile britanice care a dus la reevaluarea unităţii.

Mai multe detalii legate de vânzarea EDF Energy vor fi publicate la sfârşitul acestei luni sau cel mai târziu la începutul lui februarie, potrivit unor surse apropiate situaţiei. Primele oferte ar putea veni în martie sau aprilie.

EdF s-a extins foarte mult în perioada dinaintea crizei iar acum este unul dintre grupurile de utilităţi cele mai îndatorate ale Europei, cu 20 de miliarde de euro, potrivit unui articol publicat pe Bloomberg în luna noiembrie.

EdF operează 58 de reactoare în Franţa, unde produce 80% din energie. Guvernul francez deţine 85% din EdF. Gigantul nuclear va participa si cu 10% la consorţiul care va realiza gazoductul South Stream. Acesta are nevoie de o finanţare de 29 de miliarde de euro şi este realizat de un consorţiu alcătuit din Gazprom şi italienii de la ENI.

Grupul energetic francez Electricite de France (EdF) scoate la vânzare divizia britanică de distribuţie pentru a reduce din datorii. EdF speră să obţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum o ora
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Premierul Marcel Ciolacu „Introducem azi salariul minim european în România în concordanţă cu directiva europeană“

Ziua Constanta acum 51 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, vineri, că Guvernul va introduce salariul minim european în România. Măsura va fi luată cu scopul de a proteja puterea de cumpărare şi de a ridica salariul mediu brut la "cât mai aproape de 50% din salariul mediu

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum o ora
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

Roberto Baggio, sechestrat, agresat şi jefuit în propria casă, în timpul meciului Italiei cu Spania

News.ro acum 28 minute
Legendarul fotbalist italian Roberto Baggio a fost sechestrat, agresat şi jefuit de un grup de infractori în locuinţa sa din Altavilla Vicentina, în timpul meciului pierdut de Italia la Euro 2024 în faţa Spaniei, scor 0-1. Corriere dello Veneto scri

Guvernul majorează bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”

Mediafax acum o ora
Guvernul a decis să majoreze bugetul schemei de ajutor de stat „Creditul Fermierului”. Decizia este luată în şedinţa de vineri a Executivului.

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 3 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

Republica Moldova, un pas mai aproape de UE. Maia Sandu a semnat decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a ţării la UE

Mediafax acum 32 minute
„Azi am semnat Decretul privind iniţierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană. De asemenea, la şedinţa Comisiei Naţionale pentru Integrare Europeană, am discutat despre poziţia generală de negocieri a ţării noastre, ce

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 3 ore
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

24°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

26°
vin.

20°/26°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°