Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Constanţa: Ion Tiotioi, de 70 de ani în lumea cifrelor

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

În copilărie, era cel mai ager dintre cei de vârsta lui. Răspunsul venea de fiecare dată corect spre surprinderea celor mai mari care, unii dintre ei, încă mai calculau câte picioare are o oaie sau un cocoş. Tot atunci, la o reuniune de familie a câştigat un premiu deosebit. „Un învăţător din sat ne-a pus să scriem cât înseamnă zecemiizecesutezece. Am răspuns primul 11010 şi am luat tortul care era miza“, povesteşte el. Fascinat de puternica personalitate a învăţătoarei sale a vrut să devină şi el un învăţător, pentru că în mintea copilului de atunci asta era suprema împlinire. În lumea cifrelor Mai târziu însă s-a copt pasiunea pentru matematică şi de atunci, de aproape 70 de ani, locuieşte într-o lume în care cifrele au rostul şi semnificatia lor.

Performanţele sale ca profesor şi îndrumător al atâtor generaţii de elevi, coordonator al mai multor cercuri de matematică, ori de profesori autori de culegeri de probleme, l-au aşezat în 2007, într-o Enciclopedie a personalităţilor din România, un „Who is who“ al celor mai strălucitoare vârfuri ale ştiinţei autohtone. Asta după ce în 2004 primise din partea preşedintelui Ordinul pentru Învăţământ în grad de ofiţer şi în 2001 un Premiu de excelenţă din partea Primăriei Constanţa. Matematica - o poezie a ştiinţei şi vieţii Compune probleme, rezolvă şi propune metode noi, doar că un exerciţiu de vitalitate cotidian, este într-o permenentă mişcare în universul matematicii, tărâmul care i-a dat cele mai mari satisfacţii şi pe care l-ar alege şi acum, cu ochii-nchişi, dacă ar fi s-o ia de la capăt. Acum lucrează la o nouă culegere şi ţine vie Gazeta Matematică de Constanţa. În 1988, prima culegere pentru cercurile de matematică ale elevilor de gimnaziu s-a vândut în peste 150 de mii de exemplare, fiind un adevărat „best seller“ de specialitate. „Matematica nu este o disciplină grea. Ca să te apropii de ea trebuie

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Helmut Duckadam, decorat post-mortem de Iohannis. „Un simbol al performanțelor unei generații”

HotNews acum 33 minute
Fostul mare portar al Stelei Helmut Duckadam, care a murit luni, la vârsta de 65 de ani, a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler, conform decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis, a informat, mierc

NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice

Ziua Constanta acum 54 minute
NATO se teme de noi acte de sabotaj şi atacuri cibernetice ce ar putea avea loc pe teritoriul Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat un diplomat de rang înalt pe marginea reuniunii miniştrilor de externe din ţările membre, ce are loc marţi şi miercuri

Un bărbat a fost reținut după ce și-a ucis fratele. A abandonat cadavrul într-un imobil părăsit

Ziare.com acum 34 minute
Un bărbat de 56 de ani din judeţul Alba a fost reţinut pentru 24 de ore, fiind acuzat că şi-a ucis fratele mai tânăr. Trupul a fost găsit într-un imobil părăsit. ”În seara zilei de 3 decembrie 2024, un bărbat, în vârstă 52 de ani, din localitatea Fă

Billboard o numeşte pe Beyoncé cel mai mare star pop al secolului 21

News.ro acum o ora
Beyoncé a fost desemnată cel mai mare star pop al secolului 21 de Billboard, a anunţat marţi site-ul de topuri muzicale, ca parte a unei serii continue. „Beyoncé se află în fruntea listei noastre editoriale alese de personal pe baza celor 25 de ani

Compania Enel, dată în judecată de asociații de consumatori pentru creșterea prețurilor. Fiecare client neinformat de scumpire ar putea primi 200 de euro

Ziare.com acum 56 minute
Firma Enel, care a ieșit de pe piața din România în 2023, când a fost achiziționată de PPC, a fost dată în judecată în Italia de mai multe asociații pentru protecția consumatorilor. Aceștia susțin că Enel nu a informat clienții despre scumpirea preț

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Mediafax acum 59 minute
Plângerea susţine că Microsoft oferă un preţ mai mic firmelor care rulează Windows Server pe Azure decât pe competitorii direcţi precum AWS, cloud-ul Google sau Alibaba Cloud. Astfel, firmele sunt practic suprataxate pentru a folosi soluţii alternat

Călin Georgescu, întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu: Totul se va evalua. Care sunt avantajele, care pot fi avantajele în viitor, ce s-a întâmplat până acum

News.ro acum 10 ore
Candidatul independent la Preşedinţie Călin Georgescu, clasat pe pml loc în urma primului tur al alegerilor prezidenţiale, a declarat,întrebat ce va face cu scutul de la Deveselu, că ”totul se va evalua, care sunt avantajele, care pot fi avantajele

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol este presat să demisioneze, după ce a încercat să impună legea marţială

HotNews acum 2 ore
Principalul partid de opoziţie din Coreea de Sud l-a îndemnat, miercuri, pe preşedintele Yoon Suk Yeol să demisioneze imediat sau va fi pus sub acuzare, după ce Yoon a declarat marți legea marțială, pe care a fost forţat să o abroge câteva ore mai t

INCENDIU într-un bloc din Râmnicu Vâlcea. 60 de persoane, evacuate de urgență din calea flăcărilor și a fumului dens

Gandul acum 2 ore
Panică marți seara într-un bloc din Râmnicu Vâlcea, unde un incendiu izbucnit într-un magazin de la parter a dus la evacuarea a 60 de persoane din 32 de apartamente. Un incendiu puternic a cuprins marți noapte un magazin aflat la parterul unui bloc

WSJ: Trump ia în considerare înlocuirea lui Pete Hegseth cu Ron DeSantis pentru conducerea Pentagonului

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, se gândeşte să renunţe la candidatul propus pentru conducerea Pentagonului, Pete Hegseth, şi să îl înlocuiască cu guvernatorul Floridei, Ron DeSantis, a relatat marţi Wall Street Journal (WSJ), citând persoane

Vremea

București
acum

mie.

3°/6°
joi

2°/6°
vin.

2°/4°
sâm.

4°/7°
Iasi
acum

mie.

-0°/3°
joi

0°/2°
vin.

0°/3°
sâm.

2°/9°
Constanta
acum

mie.

3°/7°
joi

6°/8°
vin.

8°/10°
sâm.

8°/10°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/2°
sâm.

-1°/5°
Timisoara
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/6°
vin.

4°/6°
sâm.

2°/8°