Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Natura împiedică familia romului tranşat la Medicină să ajungă la procesul criminalilor

Publicat in Adevarul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Lucreţia Schroth, de 75 de ani, văduva judecătorului de stabor ţigănesc ucis de doi studenţi în căminul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Timişoara nu va ajunge mâine la procesul ucigaşilor soţului ei.

Văduva lui Trifu Schroth nu o să ajungă mâine la cel de-al doilea termen al procesului lui Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii în vârstă de 20 de ani, studenţii acuzaţi că i-au ucis soţul.

„Ea nu a putut să vină din Germania, din cauza zăpezii care a căzut în ultimele zile. Mai multe drumuri sunt impracticabile, aşa că a preferat să rămână în Munchen. Oricum după primul termen, când i-a privit pe criminali în ochi, ea a rămas traumatizată, mai ales după ce a auzit cum pledează avocaţii”, a spus avocatul Radu Zandomeni.

Carmen Bejan, aflată la Penitenciarul Arad, urmează să fie adusă mâine la proces la Tribunalul Timiş, iar Sergiu Florea va fi adus sub escortă de la Penitenciarul Timişoara.

Dacă avocaţii lor nu fac alte cereri, este posibil ca ambii studenţi să fie audiaţi pentru prima dată de judecătorul Mircea Creţu.

Avocaţii studenţilor aşteaptă şi un proces separat care se judecă la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti, care urmează să se judece în data de 1 februarie. Avocaţii au solicitat strămutarea procesului în alt judeţ decât Timişul, dând vina pe mediatiatizarea excesivă a cazului.

Carmen Bejan şi Sergiu Florea sunt acuzaţi că în 1 august l-au omorât pe Trifu Schroth, un bărbat de 65 de ani, chiar de ziua lui. Victima era judecător în staborul ţigănesc şi a mers în căminul de la Medicină pentru o partidă de sex cu Carmen Bejan, care susţine că s-ar fi prostituat pentru că îl iubea pe Sergiu, iar acesta avea nevoie de bani ca să îşi cumpere o maşină.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum o ora
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

Contestații împotriva lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan, discutate azi de CCR

HotNews acum 31 minute
Două noi contestaţi vizând candidaturile lui Crin Antonescu şi Nicuşor Dan au fost depuse la Curtea Constituţională, care se întruneşte în şedinţă vineri, de la ora 12.00, pentru a le analiza. „Şedinţa de judecată a Curţii Constituţionale privind co

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum o ora
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum o ora
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

„Update Go4it” #17 – Despre gadget-uri, fotografie și trenduri vizuale cu Vlad Eftenie

Cancan acum 59 minute
Go4it.ro anunță lansarea episodului cu numărul 17 al podcastului „Update Go4it”, care îl va avea ca invitat special pe Vlad Eftenie, unul dintre cei mai apreciați fotografi români din mediul online. Episodul va fi disponibil vineri, 14 martie 2025,

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30

Cancan acum 49 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal F.C. Voluntari – F.K. Miercurea Ciuc, sâmbătă, 15 martie 2025, de la ora 13.30. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Il

Emisiunea „Drumul spre performanță”, azi la ora 14.00. Cine este viitorul în scrima românească

Cancan acum 49 minute
Rosemarie Banciu (18 ani) și președintele clubului Riposta, Sandu Constantin, sunt invitații emisiunii „Drumul spre performanță”. Ideea acestei producții este de a cunoaște promisiunile și viitorul fiecărei discipline sportive în parte. Acum a venit

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum 2 ore
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 4 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Diplomaţi UE sugerează dublarea ajutorului militar european pentru Ucraina în acest an

Wall-Street.ro acum 24 minute
Uniunea Europeană ar trebui să fie pregătită să meargă chiar până la dublarea ajutorului său militar pentru Ucraina în acest an, până la 40 de miliarde de euro, dacă este necesar, indică un document de lucru al Serviciului european de acţiune extern

Vremea

București
acum

17°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

15°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°