Mai tîrziu decît mă aşteptam, dar tot mi-am tras sufletul după prima zi de muncă oficială a anului. Cum mai este o oră pînă mîine, aş putea spune că am reuşit totuşi să-mi ţin promisiunea. O poveste scurtă, estivală de felul ei, dar nu chiar aşa simplă cum mi-o aminteam. Să vedem cum scapă din lectură! Traseul editorial de pînă acum, după apariţia în revista Dialog, e asemănător al celor mai recent postate texte, deci Semnele timpului, volumul de debut din 1978, cu toate reeditările sale, La Morrison Hotel. Povestiri de pînă azi în ediţie definitivă, EuroPress Group, Bucureşti, 2007.
Unui prieten de altădată, pe malul lacului Ciric…
De o lună făceam plajă pe malul lacului. Eram amândoi bronzaţi, părul ne crescuse, muşchii îşi recăpătaseră elasticitatea estivală datorită numeroaselor partide de înot. Prietenul meu citea Prinţesa de Cleves, adică „ce que l’ esprit d’une femme pouvait produire de plus etroit et de plus delicat“ cum – o aud parcă – spune vocea comentatorului micii ediţii de la Hachette. M-a întrebat din nou ce cred despre scena mărturisirii şi l-am repezit: „Lasă-mă, acum nu mă interesează motivaţia compoziţională, acum nu mă interesează deloc literatura. Ştii foarte bine că aştept Monstrul. Ce naiba, numai la literatură îţi zboară gîndul? Dar viaţa!?“ A tăcut şi m-a lăsat în pace. Stăteam cu obrazul pe iarbă şi simţeam firele cum se întipăresc pe piele. Am îndepărtat cu un băţ detaşamentul de furnici care-mi distrăgea atenţia şi am fixat în continuare suprafaţa nemişcată, aproape uleioasă a apei. Soarele îmi încingea spatele, toropeala începu să mă cuprindă. Am adormit cu palma stângă sprijinită pe ceafă…
M-am trezit brusc. Dureri ascuţite îmi împărţeau capul în nenumărate hexagoane. De ce oare mi se părea că trebuie să fie hexagoane şi nu octogoane, de pildă, sau pentagoane? Fantastică este puterea de asociaţie a minţii uşor obosit
