În decembrie anul trecut, profitînd de vremea frumoasă de afară am vrut să ies cu bicicleta. Cobor în garaj și spre surprinderea mea constat că cineva îmi furase mijlocul de transport ecologic. Vorbesc cu paznicul și-i spun că avînd în vedere că alte două biciclete aflate în același loc nu dispăruseră mai mult ca sigur nu avem de a face cu un hoț profesionist ci mai degrabă cu cineva din ‘zonă’ care s-a servit doar cu ce i-a trebuit.
Am chemat poliția nu pentru a face plîngere ci pentru a le da o fotografie cu bicicleta, pe care mi-am scris numele și telefonul. M-am gîndit că dacă la un moment dat, din pură întîmplare, reușesc și prind vreun hoț și găsesc bicicleta printre lucrurile furate să știe de unde să mă ia…
Am făcut-o mai mult din spirit civic decît din speranța de a mai vedea vreodată bicicleta.
Cînd m-am întors din vacanță, femeia de serviciu mi-a spus că au mai dispărut cîteva mărunțișuri și că paznicul vrea să vorbească cu mine. Spunea că ar ști ceva despre identitatea hoțului.
Am sunat la poliție și spre seară a venit sectoristul. La discuție a participat și paznicul. După ce am terminat eu povestea legată de constatarea furtului inițial i-am zis sectoristului că domnul Mihai pare să aibă informații suplimentare privind identitatea infractorului.
Cînd l-am auzit spunînd, fără nicio urmă de îndoială, cine a comis furturile mi s-au înmuiat genunchii. Cel care luase bicicleta și alte mărunțișuri nu era altul decît băiatul paznicului.
Năucit îi zic ‘nea Mihai, de ce nu ai încercat să stai de vorbă cu el înainte să-mi spui să chem poliția? E tînăr poate a făcut o greșală și acum regretă’…
Răspunsul lui m-a lăsat mut ‘Eu i-am trimis un bilet încă de anul trecut și i-am spus să aducă înapoi lucrurile furate. Nu a făcut-o. La 22 de ani trebuie să știe care sunt consecințele faptelor sale. Trebuie să pun capăt acest
