Epididimul este un conduct situat deasupra şi în spatele testiculului, care îşi are originea în tubii eferenţi ai testiculului şi se termină la canalul deferent, ce transportă spermatozoizii până la uretră. În epididim, spermatozoizii sunt preluaţi din testicul, stocaţi şi se maturează, fiind eliberaţi înaintea ejaculării. Epididimita este inflamaţia epididimului, cel mai des de natură infecţioasă, care afectează 1/1.000 din bărbaţii (peste 18 ani) anual, reprezentând a cincea cauză de prezentare la o consultaţie urologică. Din cauza raporturilor apropiate, epididimita este însoţită de cele mai multe ori de orhită (inflamaţia testiculului), realizându-se un tablou clinic de epididimo-orhită.
Este recunoscută reticenţa cu care bărbaţii se adresează de obicei medicului, mai ales în chestiuni atât de intime. Totuşi, în aceste cazuri, consultul este obligatoriu. În primul rând, netratată corect şi la timp, epididimita se poate solda cu complicaţii grave, cum ar fi abcesul scrotal, atrofia testiculară sau scăderea fertilităţii.
În al doilea rând, existenţa ei poate trăda o infecţie printr-o boală cu transmitere sexuală, care pune în pericol şi sănătatea partenerului, constituind în esenţă o problemă socială sau poate atrage atenţia asupra unor afecţiuni ignorate, care favorizează infecţii urinare, hipertrofia de prostată, anomalii de căi urinare.
În al treilea rând, inflamaţia testiculului şi epididimului poate fi destul de greu deosebită de torsiunea de testicul, care este o adevărată urgenţă medicală, în care neprezentarea la medic are consecinţe extrem de grave. Şi, nu în ultimul rând, indiferent de circumstanţe, orice formaţiune apărută la nivelul testiculului trebuie atent investigată, pentru depistarea unei eventuale tumori, ce poate avea o evoluţie rapidă în această localizare.
CAUZE
Epididimita este, în imen