Traian Basescu s-a dus la sedinta de bilant a CSM chitit sa faca pace. Mesajul sau catre magistrati parea venit de la cu totul alta persoana decat cea care in urma cu doar un an rostea in acelasi cadru si context vorbe grele.
Presedintele a inceput prin a incerca sa capteze bunavointa membrilor CSM, alunecand intr-o realitate paralela si frumoasa: "Cred ca se incheie un an care poate fi etichetat ca pozitiv din punct de vedere al activitatii CSM, cu plusuri, cu minusuri, nimeni nu a fost perfect. Cred ca sunt destule lucruri care au inceput sa se miste intr-o directie pozitiva in sistemul de justitie, inclusiv din punctul de vedere al luptei impotriva coruptiei. Sa speram ca acest trend se va mentine si dosare care stau de multa vreme vor primi o solutie, indiferent care".
Un an in care magistratii au stat saptamani de zile in greva pentru a forta automajorarea salariilor prin hotarare judecatoreasca, calificata neconstitutionala de CCR, un an in care nu a fost finalizat nici macar un proces de coruptie, un an in care rapoartele CE pe Justitie au fost mai proaste decat inainte de aderare, un an in care CSM a incercat sa o impuna pe Lidia Barbulescu, reprezentanta Rodicai Stanoiu, in fruntea Inaltei Curti de Casatie si Justitie, dar a avizat-o negativ pe Laura Codruta Kovesi, un an in care justitiabilul roman s-a simtit mai umilit ca niciodata, infruntand aceleasi termene mari, aceleasi solutii contradictorii, ba chiar si o greva ilegala, este un an care, nicidecum, nu poate fi etichetat drept potitiv.
Daca iesim din realitatea reconcilierii cu CSM, nimic din evolutia Justitiei nu da motive pentru aceasta viziune blanda.
E drept, Traian Basescu a vorbit despre greva, eludata de raportul CSM de parca nici n-ar fi existat, dar cu mare grija si numai pentru ca ii fusese atrasa atentia ca ea a fost doar suspendata, asa ca po