Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ianukovici promite statut de limba regionala pentru minoritati, inclusiv pentru cea romana

Publicat in Romania Libera, marți 12 ianuarie 2010 ·

Liderul Partidulului Regiunilor, Viktor Ianukovici, candidat la alegerile prezidentiale de duminica, a spus intr-un interviu ca in cazul in care va obtine victoria la alegeri va acorda limbilor minoritatilor din Ucraina statut de limba regionala, inclusiv limbii romane, scrie NewsIn.

"Primul pas pe care il voi face va fi adoptarea in Parlament a legii referitoare la limba, care presupune implementarea Cartei Europene a limbilor regionale sau a limbilor minoritatilor. Aceasta ne va permite sa iesim de sub acea incordare ce exista in regiunile rusofone. Ele vor obtine dreptul de a vorbi propria limba, inclusiv in domeniul invatamantului, medicinei si in instanta. In prezent, aceasta este principala chestiune ce trebuie rezolvata. Imediat dupa ce vom rezolva aceasta chestiune, restul, supararile si neintelegerile, se va uita si nu vor mai exista niciun fel de probleme", a subliniat Ianukovici intr-un interviu pentru publicatia Komsomolskaia Pravda din Ucraina.

"Adoparea deciziei de privind acordarea statutului de limba de stat limbii ruse necesita 300 de voturi in Parlament.Vedem ca pe parcursul a 18 ani aceasta chestiune nu a putut fi rezolvata de nicio forta politica. Inclusiv noi nu am putut sa facem acest lucru, desi ne-am propus. De aceea trebuie sa implementam acum Cartea Europeana a limbilor regionale sau a limbilor minoritatilor, care va zadarnici incalcarea drepturilor cetatenilor Ucrainei care vor sa vorbeasca propia limba. Acestia sunt in primul rand rusii, romanii, maghiarii, bulgarii, grecii etc", a adaugat liderul Partidului Regiunilor.

La inceputul lunii decembrie, Ianukovici si-a asigurat sprijinul romanilor din Ucraina la alegerile prezidentiale printr-un acord care garanteaza mai multe drepturi pentru minoritatile de pe teritoriul ucrainean. "Fara o forta politica puternica nu putem reusi", a declarat pentru NewsIn Auri

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 4 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum o ora
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 9 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 4 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum 3 ore
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum o ora
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

13°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
mar.

0°/5°
Iasi
acum

17°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
mar.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°
mar.

-0°/6°