Peste 60 de persoane din zona Simeria, Orăştie şi Haţeg au fost aduse în această dimineaţă, pentru audieri, la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Alba (DIICOT).
Din primele informaţii reiese că este vorba despre mai multe persoane de etnie romă, majoritatea femei, acuzate de prostituţie, proxenetism şi constituire de grup infracţional organizat din Orăştie, Simeria şi Haţeg, dar şi din Cugir.
Potrivit informaţiilor furnizate de Cristina Goliş, purtător de cuvânt al IGPR Bucureşti, au fost efectuate 30 de percheziţii în urma cărora au fost reţinute aproximativ 60 de persoane. "Persoanele sunt cercetate pentru săvârşirea unor infracţiuni grave, trafic de minori, prostituţie, efectuate pe relaţiile Italia, Spania, Germania şi Franţa. Pregătirea acţiunii de demontare a acestui grup infracţional a început cu mai bine de un an de zile în urmă", a mai precizat sursa citată.
La această oră, audierile acuzaţilor au început la sediul Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) Alba.