Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România va emite eurobonduri de un miliard de euro

Publicat in Jurnalul, marți 12 ianuarie 2010 ·

Nici n-a apucat să-şi treacă bugetul prin Parlament şi noul Executiv Boc a repus pe tapet împrumutul extern printr-o emisiune de euroobligaţiuni pe care fostul cabinet, tot Boc, n-a mai apucat să-l realizeze din cauza scandalului politic de la sfârşitul anului trecut. Ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu, a anunţat că România intenţionează să emită eurobonduri în valoare de până la un miliard de euro. El a adăugat că, potrivit mandatului dat de Guvern, termenul avut în vedere pentru realizarea emisiunii este primul trimestru al anului.

Emisiunea de euroobligaţiuni este o idee mai veche a ex-Guvernului Boc. Deşi luase deja banii băncilor autohtone de la gura firmelor private, emisese obligaţiuni şi se împrumutase miliarde de euro de la FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, la începutul lui septembrie 2009, Ministerul Finanţelor estima că va lansa în perioada 1 - 15 octombrie 2009 o emisiune de eurobonduri, cu o valoare cuprinsă între 500 de milioane euro şi 1,5 miliarde euro, cu o maturitate între 5 şi 10 ani. I

nstituţia a selectat chiar Deutsche Bank, EFG Eurobank şi HSBC Bank pentru intermedierea vânzării de euroobligaţiuni, dar căderea Guvernului Boc a obligat Finanţele să amâne împrumutul extern. În noiembrie, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, declara că emisiunea de eurobonduri va fi lansată în 2010.

Şi economistul-şef al BCR, Lucian Anghel, susţinea, la jumătatea lunii decembrie, că România va emite, mai mult ca sigur, euroobligaţiuni în 2010, în sumă de 1,5 miliarde euro - operaţiune care va fi probabil un succes - în condiţiile în care statul nu se mai poate baza exclusiv pe resursa internă pentru finanţarea deficitului bugetar.

Nici n-a apucat să-şi treacă bugetul prin Parlament şi noul Executiv Boc a repus pe tapet împrumutul extern printr-o emisiune de euroobligaţi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vladimir Putin a ratificat tratatul de parteneriat strategic cu Coreea de Nord

Ziare.com acum 20 minute
Președintele rus Vladimir Putin a ratificat un tratat care consolidează parteneriatul strategic dintre Moscova și Coreea de Nord, tratat ce include o clauză de apărare reciprocă, relatează Reuters. Acordul a fost semnat de Putin și liderul nord-core

Incendiu într-un mall din Alba Iulia, provocat de un copil lăsat nesupravegheat

Ziare.com acum o ora
Sâmbătă seara, clienții unui mall din Alba Iulia au fost evacuați de urgență după ce un incendiu a izbucnit în zona de menaj a unui supermarket. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan, c

Joe Biden îl va primi pe Donald Trump la Casa Albă pentru discuții despre tranziția de putere

Ziare.com acum 2 ore
Joe Biden îl va întâmpina pe Donald Trump, viitorul președinte al SUA, miercuri la ora 16:00 GMT, în Biroul Oval, conform anunțului purtătoarei de cuvânt Karine Jean-Pierre, citată de AFP și Agerpres. Biden a promis că va asigura un transfer de pute

UPDATE - Planul Roşu de Intervenţie,în Suceava: Două maşini, în care se aflau şapte persoane, s-au ciocnit/ Patru victime erau încarcerate, fiind declarate moarte/ Un copil, găsit mort sub o maşină răsturnată/ Alţi doi copii, la spital - FOTO, VIDEO

News.ro acum 5 ore
Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, iniţial trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra s-au făcut manevr

MAE Alți trei cetățeni români au fost găsiți decedați în Spania în urma inundațiilor. Trei sunt dispăruți

Ziua Constanta acum 2 ore
În continuarea comunicărilor privind situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană - Regatul Spaniei, afectați de inundații, Ministerul Afacerilor Externe informează că, potrivit informațiilor confirmate de către autoritățile spaniole, alți

Irina Begu a câştigat turneul WTA 125 de la Cali

News.ro acum 3 ore
Irina Begu, locul 102 WTA şi favorită 2, a câştigat, sâmbătă, turneul de categorie WTA 125 de la Cali, Columbia. Begu a învins-o în finală pe Veronika Erjavec (Slovenia, 199 WTA), scor 6-3, 6-3, într-o oră şi 42 de minute. Românca a obţinut un premi

Craiova a prins roşu în obraji, după 3-1 cu Hermannstadt

Mediafax acum 2 ore
În etapa a a 16-a din Superliga de fotbal, Universitatea Craiova a trecut sâmbătă, cu 3-1, de nevoiaşa FC Hermannstadt, pe arena „Ion Oblemenco”. Oaspeţii au deschis scorul prin Chiţu (12), dar s-a intrat la pauză cu o remiză, Kolic egalând din pena

Primii români din diaspora au votat prin corespondență pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională „Poşta Română” (CNPR) a anunţat, sâmbătă, recepţionarea primelor voturi prin corespondenţă trimise de către cetăţenii români din diaspora pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din 2024. „Această acţiune face parte din ang

„Crimeea s-a dus!”. Ucraina trebuie să se concentreze pe pace, nu pe teritoriu, spune Bryan Lanza, consilier de rang înalt al lui Donald Trump

News.ro acum o ora
Bryan Lanza, strateg al Partidului Republican şi un consilier senior al preşedintelui ales Donald Trump, a explicat la BBC că viitoarea administraţie se va concentra pe obţinerea păcii în Ucraina, mai degrabă decât să permită ţării să-şi recâştige t

Nicolae Ciucă: Cu PSD şi AUR la guvernare, România va intra în criză economică în anul 2025. Să le spunem oamenilor că tot ce trebuie să facă este să blocheze ascensiunea candidatului AUR

News.ro acum 7 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, la Iaşi, că România va intra în criză economică în anul 2025 dacă PSD şi AUR vor ajunge la guvernare, el apreciind că una dintre marile probleme ale românilor rămâne nivelul ridicat al inflaţiei. ”Cu PSD

Vremea

București
acum

sâm.

6°/10°
dum.

5°/7°
lun.

6°/9°
mar.

6°/9°
Iasi
acum

sâm.

3°/9°
dum.

5°/11°
lun.

2°/10°
mar.

4°/10°
Constanta
acum

sâm.

5°/10°
dum.

6°/13°
lun.

11°/13°
mar.

8°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/12°
dum.

-1°/9°
lun.

3°/9°
mar.

4°/6°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/14°
dum.

-1°/11°
lun.

2°/10°
mar.

3°/10°