Ca după fiecare ciclu electoral, au apărut voci din interior care cer reforma formaţiunilor politice.

PSD – după chipul lui Ion Iliescu

La PSD, nevoia de reformare s-a învârtit în jurul aceluiaşi unic personaj principal de inspiraţie comunistă: Ion Iliescu. Primul care s-a aruncat în bătălie împotriva sa a fost Petre Roman, care a decis, la Convenţia Naţională a FSN din martie 1992, să participe la confruntare cu programul său intitulat Viitorul azi. Învinge şi rămâne preşedintele FSN, ulterior apropiaţii lui Ion Iliescu repliindu-se în jurul FDSN (din 1993 rebranduit PDSR, din 2001 botezat PSD). O altă desprindere de răsunet a avut loc abia după pierderea alegerilor din 1996, când Teodor Meleşcanu a decis să formeze ApR, însă nici această sciziune nu a afectat nucleul dur al partidului. Nu trebuie ignorat faptul că o reformare a partidului a încercat şi a reuşit, într-o oarecare măsură, Adrian Năstase, în perioada în care a fost şi lider al social-democraţilor, şi premier. În primul rând, a reuşit să atragă PSDR-ul istoric al lui Sergiu Cunescu, în urma fuziunii producându-se apropierea de structurile social-democrate externe – Internaţionala Socialistă şi Partidul Socialiştilor Europeni. Apoi, în ciuda opoziţiei din partea lui Ion Iliescu, a reuşit să promoveze mulţi tineri în funcţii guvernamentale. Astăzi însă, Adrian Năstase a revenit alături de Ion Iliescu, ale cărui puncte de vedere le susţine. Venirea lui Mircea Geoană în fruntea PSD, produsă pe fondul unor generoase promisiuni de reformare a unui partid puternic ancorat în trecut de acelaşi Ion Iliescu, s-a soldat cu cel mai răsunător eşec. Reformarea nu s-a produs, în schimb puterea de decizie în partid a baronilor locali a crescut considerabil.

Ion Iliescu a reuşit să revină după debarcarea sa de către Geoană la Congresul din 2005 şi să impună decizii la vârf. În curând, Iliescu ar pute