Parlamentul este în aceste zile teatrul unui spectacol jucat cu casa deschisă, numit „pe ce cheltuim banii pe care nu-i avem în 2010“.

Pentru un observator neimplicat, deşi nu există contribuabil neafectat de bugetul unui stat, primele acte au fost uneori dramatice, alteori comice, însă, în general, previzibile.

Stagiunea însăşi de dezbatere a bugetului de stat este amânată cu mai bine de patru luni, deoarece ar fi trebuit să aibă loc în septembrie, însă atunci politicienii aveau altă agendă.

Amânarea în sine are costurile şi implicaţiile ei, deoarece România a luat împrumuturi costisitoare pentru a-şi acoperi cheltuielile, în lipsa banilor pe care trebuia să-i primească, prin aranjamentul de ajutor, de la agenţiile financiare internaţionale şi de la Uniunea Europeană. Un alt cost al amânării dezbaterilor este incertitudinea, care se transmite atât mediului de afaceri – care nu-şi poate face propriile socoteli fără să ştie precis valoarea birurilor –, cât şi salariaţilor statului – striviţi de recesiune şi speriaţi de perspectiva concedierilor.

Paradoxul

Guvernul a depus pe masa parlamentului schiţa unui buget de stat simultan auster şi optimist. Pare paradoxal, însă, pe de o parte, la o privire atentă, devine clar că niciunul dintre domeniile de interes naţional care se finanţează din bugetul statului nu va primi banii pentru subzistenţă. Deci urmează un an de supravieţuire în austeritate. Pe de altă parte, încasările bugetului se bazează pe ipoteza unei creşteri a consumului populaţiei cu 3% faţă de anul trecut, scenariu optimist într-un an în care salariile şi pensiile „îngheaţă“, iar şomajul se menţine ridicat.

Proiectul de buget scris de guvern a respectat promisiunea preşedintelui Traian Băsescu de a nu majora nicio taxă în acest an dificil, aspect care, în sine, poate fi privit ca un instrument de luptă cu criza financiară, î