Tolontan, şi ziarist, şi cap de manager. Cu o autocenzură generată de a doua condiţie care-l duce firesc către optimism. Unde aţi mai văzut manager pesimist? CTP a avut şi poziţii manageriale, dar a găsit (aşa pare, sper) de ceva timp liniştea omului care doar scrie şi atît. Poate de aia a şi început să-mi placă în ultimul timp.
Tolontan e acum pe calea cea grea, aia constructivă, în vremuri de criză. Caută şi găseşte soluţii, încearcă lucruri noi, notează entuziasmat. Mă deprimă cu energia lui.
CTP e şcoala veche, e sclavul seducţiei prin depresie. El e supărat mistic. Şi uneori vine cu ceva umor să risipească din tristeţe. Unde nu funcţionează umorul, joacă megalomania. Dincolo de asta citesc mulţumirea unui tip care şi-a cîştigat independenţa la care ţine egoist. Nu-l înţeleg în multe chestiuni, dar îl înţeleg în obsesia egoistă de evadare şi din faţa maselor, şi din faţa elitei. Discursul său uneori orientat antipublic rămîne ipocrit – a ştiut să fie vocea boborului indignat de prea multe ori.
Tolontan are un discurs relaxat despre moguli. Pentru că a ştiut să lucreze cu unul, de altfel, foarte agresiv. CTP nu a atins pînă acum subiectul într-un fel notabil. Tolontan are încă o evlavie ingenuă pentru gînditori, cultură, intelectuali. CTP e mult mai nonşalant în zona asta. Mi-a plăcut să-i citesc acum, în perioada asta post electorală şi cu nuanţe post-atomice, eheh.
Aşa că am selectat cîteva chestii plăcute din interviurile date pentru Hotnews şi Dilema Veche.
Adevărul are toată admiraţia mea şi invidia colegială în acelaşti timp, şi Dinu Patriciu personal, şi managementul de acolo, şi oamenii de acolo, pentru investiţiile pe care le fac şi pentru felul în care derulează investiţia respectivă.
Laudele astea o să le tai.
Nu trebuie să le tăiaţi, chiar vă rog să nu le tăiaţi, dacă au loc în interviu. Adevărul, trustul Adevăru
