Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarah Palin a încheiat un contract cu Fox News

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 12 ianuarie 2010 ·

Fosta candidată republicană pentru postul de vicepreşedinte al SUA, Sarah Palin, a încheiat un contract cu postul de televiziune Fox News, unde va fi colaborator în cadrul mai multor emisiuni, anunţă BBC şi CNN.

Sarah Palin, care a renunţat la funcţia de guvernator al statului Alaska în luna iulie a anului trecut, va fi invitată în cadrul mai multor emisiuni ale postului Fox News, din postura de comentator. Colaborarea dintre Palin şi televiziunea americană se va întinde pe durata a mai multor ani.

Reprezentanţii postului Fox News nu au făcut publice detaliile financiare ale înţelegerii, dar au anunţat că Palin va avea şi propria emisiune, în cadrul căreia vor fi prezentate poveşti neobişnuite ale unor americani obişnuiţi.

Sarah Palin este unul dintre personajele cu cea mai rapidă ascensiune în preferinţele electoratului republican. Conducătorii televiziunii care face parte din imperiul magnatului Rupert Murdoch au ales-o pe fosta conducătoare a statului Alaska pentru a-şi mări audienţa în rândul simpatizanţilor Partidului Republican.

Atunci când a renunţat la funcţia de guvernator al celui mai nordic stat american, cu mai bine de un an înainte de încheierea mandatului, unii analişti au speculat că Palin ar dori să înceapă o carieră în televiziune. Şapte luni mai târziu, bănuiala specialiştilor s-a adeverit.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vânt în Capitală până vineri seara

Mediafax acum o ora
Astfel, de joi până vineri dimineața, vremea în Capitală va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări spre sfârșitul intervalului când vor fi viteze de până la 35…40 km/h.

Traian Băsescu, apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan: „Ştiu că este greu, dar trebuie s-o faceţi”

Libertatea acum o ora
Fostul președinte Traian Băsescu a lansat joi, 17 aprilie, un apel către Elena Lasconi și Nicușor Dan, candidați la alegerile prezidențiale 2025.

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00

Gandul acum 16 minute
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Metaloglobus București – F.C. Voluntari, vineri, 18 aprilie 2025, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Gândul prezintă BEST OF „Marius Tucă Show” – joi, 17 aprilie, de la ora 20.00

Gandul acum 49 minute
Descoperă Ediția Best Of „Marius Tucă Show„ – o colecție explozivă a celor mai captivante momente din emisiunile care au marcat agenda publică! Alături de invitați de top – Ion Cristoiu, H.D. Hartmann și prof. univ. dr. Dan Dungaciu, prof. univ. dr.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 17 aprilie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: George Simion

Gandul acum 49 minute
Invitatul emisiunii este George Simion. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

La Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara, arsă într-un incendiu, va fi oficiată slujba de Înviere

News.ro acum 32 minute
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că în noaptea de Înviere se va ţine slujba religioasă la Biserica de la Topla aflată în incinta Muzeului Satului Bănăţean din Timişoara. Biserica a ars la finalul lunii martie 2025,

Ilie Bolojan cere Parlamentului reexaminarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale

Gandul acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a trimis joi Parlamentului la reexaminare modificarea și completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale: „trebuie să asigure accesul tuturor cetățenilor la servicii esențiale de furnizare

Reacție la nivel înalt după moartea fotbalistului Aaron Boupendza. Președintele Gabonului: „Amintirea lui să ne inspire tinerii” / Scenarii tragedie

Gandul acum 38 minute
Președintele Gabonului s-a declarat îndurerat de moartea lui Aaron Boupendza, pe care l-a catalogat drept „un atacant central talentat.” Poliția chineză a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că – în urma investigațiilor – s-a stabilit

Un copil de trei ani a murit la o stână din judeţul Bacău, după ce a băut o soluţie pentru deparazitarea oilor/ Poliţiştii fac anchetă pentru ucidere din culpă

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de trei ani a murit la o stână din localitatea Căiuţi, judeţul Bacău, după ce a băut o soluţie pentru deparazitarea oilor. Micuţul se afla în acel loc împreună cu bunicul său, iar accidentul s-a produs într-un moment de neatenţie

Brăila: Un bărbat este cercetat sub control judiciar după ce a pretins că este avocat şi a reprezentat diferite persoane în faţa mai multor instanţe

News.ro acum 47 minute
Un bărbat este cercetat de procurorii din Brăila după ce a pretins că este avocat şi a reprezentat diferite persoane în faţa unor instanţe din Brăila şi Galaţi, redactând, printre altele, cereri de apel, contestaţii, cereri de chemare în judecată şi

Vremea

București
acum

17°
joi

10°/23°
vin.

10°/21°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/23°
Iasi
acum

18°
joi

10°/24°
vin.

11°/22°
sâm.

11°/19°
dum.

13°/23°
Constanta
acum

16°
joi

9°/16°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

12°/27°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

15°/29°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°