Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avocati indisciplinati în cazul permiselor din Arges

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 12 ianuarie 2010 ·

Magistratul Mihaela Cretu de la Curtea de Apel Târgu-Mures, care judeca dosarul filierei de eliberare frauduloasa a permiselor de conducere auto din Arges va cere lamuriri Uniunii Nationale a Barourilor din România, cu privire la conduita avocatilor în sala de judecata. Judecatorul si-a manifestat astfel nemultumirea, la termenul de luni, fata de avocatii care au parasit sala de judecata fara încuviintarea instantei, chiar în timpul audierii unui martor.

Întrucât nu este prima oara când se întâmpla asa ceva, Mihaela Cretu a spus ca va trimite o adresa atât Baroului Mures, cât si Uniunii Barourilor din România prin care va solicita sa i se comunice daca exista vreo dispozitie interna sau europeana care sa permita aparatorilor alesi sa paraseasca sala de judecata fara a avea acceptul instantei, chiar în timpul audierii inculpatilor si a martorilor, asa cum se petrece la Târgu-Mures. Aceasta va preciza în adresa ca atitudinea manifestata de unii avocati în procesul filierei de eliberare frauduloasa a permiselor de conducere auto la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Înmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges contravine deontologiei profesionale si încalca exercitarea dreptului la aparare.

Audierile martorilor în dosarul permiselor din Arges, care are 28 de inculpati, vor continua marti, de la ora 9.00, când va comparea în fata instantei un martor cheie, Galiceanu Florian Dragos, care a fost urmarit inclusiv prin Interpol. Potrivit rechizitoriului din dosarul de pe rolul Curtii de Apel Târgu-Mures, întocmit de Directia Nationala Anticoruptie – Serviciul Teritorial Pitesti, în perioada 2006 – iunie 2008, pe raza judetului Arges un grup infractional organizat pe lânga SPCRPCIV Arges a actionat pentru facilitarea obtinerii în mod fraudulos a permiselor de conducere pentru numeroase persoane. (Agerpres)

Magistratul Mihaela Cretu de la C

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sébastien Lecornu, desemnat din nou de Emmanuel Macron pentru funcția de PREMIER al Franței

Gandul acum o ora
Premierul demisionar Sébastien Lecornu, care declarase că misiunea sa “s-a încheiat”, a fost în cele din urmă desemnat din nou de președintele Republicii pentru funcția de prim ministru al Franței vineri seara. O numire pe care fostul ministru al Fo

Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă, date în judecată pentru că nu au organizat alegeri pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 43 minute
Guvernul şi Autoritatea Electorală Permanentă au fost date în judecată pentru că nu au organizat, în termenul legal de 90 de zile, alegeri pentru postul de primar general al Capitalei, rămas vacant după ce Nicuşor Dan a fost ales preşedinte. Potrivi

Maria Corina Machado, laureata Nobelului pentru Pace, dedică premiul poporului venezuelean şi lui Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Opozanta venezueleană Maria Corina Machado, câştigătoare vineri a Premiului Nobel pentru Pace, a dedicat distincţia poporului venezuelean şi preşedintelui american Donald Trump, pe al cărui sprijin a spus că ea contează în faţa preşedintelui venezue

Bursa americană se prăbuşeşte după ce Trump a ameninţat cu tarife uriaşe pentru China

HotNews acum 3 ore
Bursa americană a scăzut puternic vineri, după ce preşedintele Donald Trump a ameninţat China cu tarife comerciale mult mai mari, acuzând Beijingul că devine „foarte ostil” prin restricţiile impuse asupra exporturilor de metale rare – resurse esenţi

Melania Trump anunță repatrierea din Rusia a unor copii ucraineni. „Președintele Putin și cu mine am menținut un canal de comunicare”

HotNews acum 4 ore
Prima doamnă a SUA, Melania Trump, a anunţat vineri că opt copii ucraineni care se aflau în Rusia s-au întors la familiile lor în ultimele 24 de ore, graţie unui „canal de comunicare” pe care l-a stabilit cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, potr

VIDEO Explozie masivă la o fabrică de explozibili militari din Tennessee, SUA. Mai mulți morți și dispăruți

HotNews acum 4 ore
O explozie puternică ce s-a produs vineri la o fabrică de explozibili militari din Tennessee (stat din sud-estul SUA) a provocat moartea mai multor persoane, în timp ce alte câteva sunt în prezent căutate, după cum au declarat oficialii locali, cita

Sorin Grindeanu: „Uneori în coaliție pare că vorbim pe limbi diferite, dar vă asigur că nu este din cauza prietenilor noștri de la UDMR” / Mulțumiri pentru Viktor Orban

HotNews acum 12 ore
Președintele interimar al PSD Sorin Grindeanu participă vineri la Congresul UDMR, care are loc la Cluj și la care sunt prezenți și alți reprezentanți ai coaliției de guvernare. În cadrul discursului său, Sorin Grindeanu a vorbit despre neînțelegeril

Un miliard de euro în bancnote falsificate, capturat în portul Constanța. Ancheta a fost coordonată de Europol

HotNews acum 8 ore
Polițiștii și vameșii din portul Constanța au capturat 4,8 milioane de bancnote falsificate, cu valoare nominală de 960 de milioane de euro, în cadrul unei operațiuni internaționale, coordonată de către Europol. Bancnotele falsificate erau puse în 1

Atenționare de călătorie în Italia! Va fi organizată o grevă a personalului aeroporturilor internaționale din Roma Fiumicino și Ciampino

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Italiană asupra faptului că luni, 13 octombrie 2025, în intervalul orar 12:00-16.00, va fi organizată o grevă a

Un tânăr francez de 22 de ani, găsit mort în Valea Largă. Tânărul și-ar fi pus capăt zilelor

Adevarul acum 4 ore
Salvamontiștii din Prahova au intervenit, la solicitarea Poliției Comarnic, pentru a recupera trupul neînsuflețit al unui tânăr francez de 22 de ani, găsit într-o zonă greu accesibilă din Valea Largă. Potrivit informațiilor oficiale, acesta și-ar fi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

11°/18°
lun.

11°/19°
mar.

10°/12°
Iasi
acum

11°
sâm.

9°/15°
dum.

11°/15°
lun.

7°/13°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/17°
dum.

11°/17°
lun.

13°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/14°
lun.

8°/14°
mar.

6°/11°
Timisoara
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/19°
lun.

9°/18°
mar.

10°/16°