Curtea de Apel din Craiova şi Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor(CNSC) au obligat Primăria Târgu Jiu să reevalueze ofertele firmelor care au participat la licitaţia pentru modernizarea şoselei de centură a oraşului, după ce iniţial a fost declarată câştigătoare firma Euroconstruct. Sursa: Eugen Măruță
De mai bine de un an, administraţia locală din Târgu Jiu încearcă să stabilească firma căreia i se va încredinţa contractul de 33 de milioane de lei, care prevede realizarea a 13 kilometri de drum. Proiectul vizează realizarea unei variante ocolitoare la DN 66 – DE 79, prin modernizarea străzilor Termocentralei, Luncilor şi Barajului.
La licitaţie s-au înscris 15 firme şi, abia la sfârşitul anului trecut, după analizarea ofertelor depuse, a fost stabilit şi numele câştigătorului - societatea Euroconstruct. A urmat apoi un şir de contestaţii depuse la CNSC de celelalte firme participante,cum ar fi SC Secol, SC Polaris Holding şi SC Colas Drumuri SRL.
Reprezentanţii Primăriei Târgu Jiu au declarat că se vor conforma Deciziei CNSC şi vor reevalua ofertele.
„Deocamdată, batem pasul pe loc, deşi noi speram să începem o parte din lucrări încă de anul trecut. Au fost o serie de contestaţii. Firmele s-au contestat reciproc şi totul s-a detulat la nivelul adreselor între CNSC, primărie şi Curtea de Apel din Craiova. Compartimentul Licitaţii din cadrul primăriei va trece la reevaluarea ofertelor depuse, deci se va conforma deciziei CNSC. În momentul de faţă, au fost solicitate firmei Euroconstruct informaţii suplimentare. Primăria aşteaptă să primească aceste clarificări pentru a putea continua procedurile şi a reanaliza ofertele. Nu ştim cât va mai dura acest proces, dar sperăm să se termine totul în perioada de iarnă, astfel încât să poată fi începute lucrările în această primăvară“, a declarat Ramona Evulescu.