Nici nu s-a topit bine zăpada, şi drumurile din România - europene, naţionale judeţene şi locale - arată ca după bombardament. Motivul invocat de guvernanţi, precum că lipsesc banii, nu stă în picioare. Numai şoferii, prin numeroasele taxe şi impozite pe care sunt obligaţi să le achite, contribuie anual cu circa 5 miliarde de euro la bugetul statului. Din care, pentru drumuri, Guvernul cheltuieşte doar 30%. Unde se duce restul banilor?
În ciuda promisiunilor făcute de fiecare guvern care s-a perindat în ultimii ani pe la Palatul Victoria, şi începutul acestui an este marcat de starea proastă, mizerabilă a drumurilor din România. În întreaga ţară, gropile au pus stăpânire pe şosele.
TAXE PESTE TAXE
Aşa cum spuneam, motivaţia guvernanţilor că nu sunt bani pentru reparaţia şi întreţinerea drumurilor nu are acoperire în realitate. Bani sunt în fiecare an şi ei provin, în cea mai mare parte, chiar de la şoferi. Astfel, şoferii alimentează bugetele locale, dar şi pe cel de stat, pe mai multe căi, de la TVA plătită pe valoarea automobilelor cumpărate şi taxa de primă înmatriculare până la impozitul local, taxa de pod şi rovinieta pentru dreptul de a circula în afara localităţilor de domiciliu.
Numai impozitele şi tarifele de parcare, încasate de administraţiile locale, cumulează anual circa 150-200 de milioane de euro. Nici carburantul nu este scutit de taxe pentru drumuri, jumătate din preţul achitat la pompele de combustibili fiind accize şi TVA. De exemplu, potrivit ultimelor date oficiale, în anul 2008, şoferii au contribuit cu circa 5 miliarde de euro la bugetul de stat, iar statul a investit în drumuri doar 30% din taxele colectate. Restul banilor au fost dirijaţi în alte domenii, prin rectificări bugetare.
Pe de altă parte, prin Programul Operaţional Regional (POR), Uniunea Europeană a alocat României, pentru pe