Probabil că Oliver Stone este un interlocutor grozav. Opiniile sale se ghidează după o reţetă simplă şi eficientă: prejudecăţile stimulează mai puţin decât verbul tăios şi fragmentar. Sursa: EVZ
Stone şi-a construit reputaţia la Hollywood lansând ipoteze şocante, filmând violenţa repulsivă, vorbind cu largheţe despre lucrurile pe care ceilalţi le-au izolat la periferia memoriei.
Un exponent ciudat al contra-culturii, regizorul american înoată în apele tulburi ale umanităţii, pentru a reveni, din când în când, la suprafaţă cu descoperirile sale caustice. A scris-o, negru pe alb, “The Guardian”: în patruzeci de ani de carieră cinematografică, Oliver Stone a reuşit să transforme controversa politică într-o formă de artă. Ultimul fel pe care regizorul a decis să ni-l servească e atât de greţos însă încât nu poţi să nu te întrebi dacă mai e cazul să ridici tacâmurile de pe masă.
“Hitler? E un ţap ispăşitor al istoriei. Nu putem judeca oamenii ca fiind buni sau răi. Hitler este un fenomen istoric, trebuie studiat în context. Am reuşit să mă pun în locul lui, pentru a-i înţelege poziţia. Nu poţi evalua istoria dacă nu ai empatie”. Cuvintele s-au rostogolit, la început, spre criticii de televiziune strânşi, sâmbătă seară, într-o sală din Pasadena pentru a-l asculta pe Stone vorbind despre ultimul său proiect - un documentar despre istoria secolului trecut.
Apoi, s-au scurs cu repeziciune, ca într-un vortex. Vor trece, din păcate, la fel de repede cum au umplut bazinul concepţi ilor noastre comune. Adevărul e că veacul lui Hitler şi al lui Ion Antonescu nu acceptă ipoteze comune şi explicaţii sumare.
În 2009, “Evenimentul zilei” mi-a oferit şansa de a scrie pe larg despre ororile sale, în cadrul a două seriale - primul, despre experienţa de front a veteranilor români, al doilea, despre soarta evreilor din România
