Economia mondiala isi revine incet, dar sigur, de pe urma celei mai grave recesiuni din ultimii 70 de ani, iar tarile emergente au cele mai mari cresteri, potrivit reprezentantilor Bancii pentru Reglementari Internationale (BRI), una dintre cele mai vechi organizatii, ce reuneste bancile centrale si alte institutii financiare internationale.
Potrivit presedintelui Bancii Centrale Europene (BCE), Jean-Claude Trichet, consolidarea bugetara a reprezentat un element esential al redresarii durabile si reinstaurarii increderii, un factor important in dezvolarea economica.
"Avem confirmarea unei normalizari progresive a economiei si a faptului ca, la nivel mondial, am intrat definitiv in perioada de redresare", a declarat Trichet, citat de Le Point.
Cele mai mari economii mondiale, Uniunea Europeana, Statele Unite si Japonia, au iesit din recesiune in trimestrul al treilea de anul trecut, insa numerosi economisti si bancheri si-au exprimat dubiile in legatura cu soliditatea redresarii si au avertizat ca exista multe riscuri.
De exemplu, guvernatorul bancii centrale austriece, Ewald Nowotny, a declarat ca, in acest an, cresterea economica va fi foarte slaba. "Acest lucru inseamna ca trebuie sa ramanem prudenti in ceea ce priveste evolutia economica", a spus austriacul.
Restrictiile bugetare raman importante pentru cresterea economica
Omologul sau italian, Mario Draghi, a avertizat bancile sa fie constiente de fragilitatea redresarii economice, in momentul in care decid sa faca investitii riscante, mai ales luand in considerare faptul ca imbunatatirea situatiei economice se datoreaza, in cea mai mare parte, masurilor monetare si bugetare exceptionale.
De altfel, Jean-Claude Trichet insista ca este nevoie de politici bugetare responsabile, foarte importante pentru cresterea increderii in economi