Autorităţile locale îi acuză că "au devenit delăsători şi că se complac în situaţia de sinistrat". Cei 200 de "containeri" dau vina pe edil că, după doi ani şi jumătate de la inundaţii, nu reuşesc să scape de necazul care i-a distrus. După zeci de drumuri la Primărie şi jalbe trimise către aleşii poporului, mulţi dintre sinistraţi s-au pricopsit doar cu boli şi rate la bănci. Şi cu acelaşi container, dat în 2007, care acum este bântuit de gândaci, şopârle şi şerpi.

Sunt aşezate unele lângă altele. Li-pite. Ca nişte cavouri înalte, din care se zăreşte câte un strop de lumină. Afară este beznă. Iar rufele ce flutură pe sforile agăţate de colţurile barăcilor par nişte stafii ce bântuie sărăcia. Sunt containerele sinistraţilor. Vreo 70 la număr. De la un geam împodobit cu beculeţele rămase de la Crăciun se zăresc capetele a trei copii: Cristi, Mădălina şi Florinel. "Cine te-a salvat, măh?", îl întreabă tatăl, Marcel Tontoroiu, pe băiatul cel mare, care tocmai a intrat pe uşă. Are 13 ani şi îl cheamă Vasile. De ziua onomastică, mama i-a dat lui, în plus faţă de ceilalţi patru fraţi ai săi, o eugenia şi câteva fursecuri cumpărate pentru Sărbători. Băiatul are în mână două beţe în formă de cruce împodobite cu o beteală. A fost prin oraş cu Steaua. Sora lui, Mădălina, are 7 ani. Părinţii nu au dat-o la şcoală. "E înapoiată", se jeluieşte mama sa, Lidia. Copilul pleacă privirea şi începe să facă desene cu degetul pe botul leului de pe carpeta ce îmbracă peretele de tablă. Pe aragaz fierbe o ciorbă de cartofi. Se face linişte. Doar Vasile, cu chipul vesel şi plin de pistrui, sare din locul său şi ne arată singura lor jucărie, căpătată pe drum de la "un om bun": o păpuşă din cârpe, cu picioare şi pălăriuţă verde. "O cheamă Căpşunica verde", spune el voios. Mama zâmbeşte şi-şi mângâie copiii pe creştet. Trăiesc din alocaţiile copiilor şi din salariul bărbatului,