Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor răspunde de autenticitatea şi calitatea seminţelor şi materialului săditor, inclusiv a celor importante, prin actele pe care le emit: efectuează controlul calităţii în camp, şi în laborator, eliberează certificatele oficiale de atestare a calităţii seminţelor şi materialului săditor, supraveghează, monitorizează şi acreditează agenţii economici furnizori de seminţe şi de material săditor pentru producere, condiţionare, tratare, ambalare, etichetare, depozitare, transport şi comercializare; eliberează şi retrag autorizaţiile de funcţionare pentru agenţii economici care produc, prelucrează şi comercializează seminţe şi material săditor; asigură exercitarea controlului în scopul menţinerii calităţii seminţelor şi materialului săditor la toate categoriile biologice, în precontrol şi postcontrol, prin tehnici şi scheme adecvate urmăresc aplicarea prevederilor legale, a normelor tehnice precum şi a reglementărilor internaţionale în domeniul seminţelor şi materialului săditor, la care Romania este parte, constată contravenţiile şi aplică sancţiunile prevăzute de lege prin persoanele împuternicite de Ministrul Agriculturii şi Alimentaţiei execută sarcinile şi instrucţiunile stabilite de Inspecţia de stat pentru calitatea seminţelor şi materialului săditor din cadrul Ministerului Agriculturii şi Alimentaţiei, potrivit prevederilor legale. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
Inspectoratul Teritorial pentru Calitatea Seminţelor şi Materialului Săditor răspunde de autenticitatea şi calitatea seminţelor şi materialului săditor, inclusiv a celor