Am avut privilegiul să-l cunosc personal pe generalul Victor Atanasie Stănculescu. Am realizat două emisiuni cu el. Experienţa sa militară şi politică foarte vastă, şarmul personal şi informaţiile de top ce zac în domni-sa ca într-un depozit de aur din Elveţia l-au adus la rangul de legendă publică.
Pentru că românii sunt un neam care-şi prigoneşte numele mari, controversate sau nu, generalul Stănculescu e azi la închisoare. Înainte de a fi încarcerat, a realizat un amplu interviu cu istoricul Alex Mihai Stoenescu. Publicat la Editura Rao sub forma unei cărţi ce poartă titlul "În sfârşit, adevărul...".
Ca jurnalist specializat în domeniul militar şi al serviciilor secrete, nu puteam rata această lectură. Mărturisesc, porneam din primele pagini cu ceva reticenţe. Mă gândeam că generalul spusese atât de multe lucruri, dăduse atâtea interviuri, nu era prima carte cu şi despre el. Nu credeam că ar mai fi fost prea multe de spus despre Decembrie 1989, despre cuplul Ceauşescu, despre relaţia Armată-Securitate. Surprizele nu s-au lăsat însă prea mult aşteptate.
Încarcerat la o vârstă venerabilă, Stănculescu a început să spună adevăruri fundamentale. Unele cunoscute doar în cercuri specializate, altele completând tabloul infernal pictat cu sânge în timpul Revoluţiei.
În carte apar mai multe afirmaţii în clar în legătură cu apartenenţa unor generali ai Armatei Române la structurile de spionaj sovietice. Nici un secret pentru nimeni că Nicolae Militaru era un soldat credincios al Moscovei. Stănculescu îl adaugă aici şi pe Vasile Ionel, cel pe care Ion Iliescu l-a numit, protejat şi avansat în diferite funcţii importante, din 1989 până în 1996. În zonele speciale, se ştia despre menţionarea generalului Vasile Ionel în dosarele de contrainformaţii militare ale Securităţii, ca agent sovietic. Stănculescu precizează că Securitatea mo
