Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fă-te frate cu dracu’…lecţie de oportunism pe internet

Publicat in Vox Publica, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Se spune că e ok să te faci frate cu dracu până treci puntea. Numai că, vezi, dacă te trezeşti cu dracul pe punte, s-ar putea să-ţi dea un brânci şi să cazi în apă. Sau să-ţi dai seama când ajungi pe malul celălalt că între timp ţi-au crescut şi ţie corniţe şi copite, iar coada e bună doar ca să te apere de muşte.

Raţionamentul este valabil şi dacă dracul respectiv are ochii oblici. Cam asta şi-a dat seama Google, când s-a trezit cu serverele atacate în aceeaşi manieră în care fuseseră atacate şi cele ale armatei americane în urmă cu vreun an sau doi. Iar pe lângă atacuri, micii cybersoldaţi încercau şi să spargă căsuţele de mail ale disidenţilor chinezi. Ca urmare, Google a anunţat că nu va mai coopera cu guvernul chinez în materie de cenzură a Internetului şi chiar că s-ar putea retrage de pe cea mai mare piaţă din lume.

Fericire maximă în China, unde, în sfârşit, timp de câteva ore, internauţii au putut să caute în voie pe Google Tiananmen sau Dalai Lama. Activiştii pentru drepturile omului s-au grăbit să felicite Google pentru decizie.

Decizia, însă, vine cam târziu, când compania Google s-a trezit ea însăşi în cătarea autorităţilor chineze. Pentru a reuşi intrarea pe piaţa de 1,3 miliarde, băieţii de la Google au uitat de sloganul “Don’t be evil” promovat de “înaintaşi” şi s-au făcut părtaşi la una dintre cele mai josnice păcate ale onlineului: cenzura politică. Au acceptat ca termeni precum cei menţionaţi mai sus, Tiananmen sau Dalai Lama, dar şi foarte mulţi alţii, legaţi de orice formă de disidenţă, să nu existe, oricât ai fi căutat pe google.cn. De dragul profitului. O mică deturnare a eticii corporatiste. Ei, acum, că au avut parte de “a taste of their own medicine”, se pare că nu le mai place.

De-aia nu m-aş avânta să îi felicit pe corporatiştii Google pentru mişcarea făcută. Trebuia să se gândească dinainte de a face primul pas p

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 8 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 7 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 5 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°