Rezultatele producatorului de aluminiu Alcoa Inc. sub asteptarile analistilor a dezamagit investitorii de pe pietele externe si a adus primele scaderi generalizate de la Bursa de Valori Bucuresti.
Lichiditatea pietei reglementate a Bursei a scazut cu 16%, pana la 17,88 milioane lei (4,32 milioane euro), comparativ cu nivelul consemnat in sedinta precedenta, de 21,34 milioane lei. Pe piata obligatiunilor au avut loc 9 tranzactii in valoare de 5,46 milioane lei, dintre care sapte schimburi au fost realizate cu titlurile de stat cu seriile B1303A si B1403A.
Indicele BET, al celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scazut cu 1,12%, pana la 5.119,05 puncte, in timp ce indicele compozit, BET-C, a coborat cu 1,06%, pana la 2.976,34 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societati de investitii financiare (SIF), a pierdut 1,11%, pana la 25.717,70 puncte, iar indicele ROTX, tranzactionat la Bursa din Viena, a coborat cu 0,95%, ajungand la 10.553,38 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,13%, pana la 504,05 puncte, iar indicele BET-NG, care reflecta evolutia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursa, a coborat cu 1,11%, pana la 646,37 puncte.
“In aceasta saptamana ar fi normal sa asistam la corectii pe pietele externe, insa la Bucuresti nu se intrevede o vanzare masiva. Lichiditatea inca se pastreaza la cote reduse si exista un interes destul de ridicat la cumparare, ce rezulta din rezistenta din sedinta de astazi (ieri, n.r.) la scaderile de pe pietele europene”, a declarat pentru Wall-Street Gabriel Necula (foto), director adjunct de operatiuni in cadrul Prime Transaction.
El ne-a explicat ca pentru a vedea scaderi puternice la Bucuresti trebuie sa existe mai multe stiri negative, iar in perioada urmatoare brokerul nu vede astfel de semnale.
Bursele europene inchis cu cres