Gara de Nord e azi o zonă prea puţin frecventabilă, deşi plasată în miezul oraşului.
Zona Gării de Nord azi e complet delabrată. Un peisaj urban imund, de oraş părăsit de locuitori în faţa unei primejdii neaşteptate: o invazie de lăcuste, holeră sau ciumă, un cutremur sau o inundaţie, dacă nu o invazie străină, toate prea bine cunoscute şi des întâmplate în istoria Bucureştilor. Aspectul e mai curând ca după trecerea unei catastrofe. Parcă războiul s-a terminat ieri. Dacă am auzi veşti despre comisarul Alimănescu şi gangsterii pe care îi fugărea, ar fi ca în anii '40.
Gara de Nord e azi o zonă prea puţin frecventabilă, deşi plasată în miezul oraşului. Explicaţia e simplă: de vreo 20 de ani, aici nu s-a întreprins nimic, reparaţii, refaceri, pentru că nu s-a investit nimic. Fericiţii speculatori imobiliari din anii trecuţi (azi mai trişti, dar la pândă) au aşteptat ca zona să cadă în ruină pentru a o înşfăca pe nimic. Nu a lipsit nici complicitatea vajnicei noastre primării şi a onorabilor ei birocraţi, şi ei amatori de un gheşeft.
Acum vreo 15 ani, zona mai avea încă anume chichirez, un pitoresc postrevoluţionar - din cauza aurolacilor care îşi găsiseră aici adăpost. Peroanele gării serveau de bun loc pentru furtişaguri, căscat gura şi cerşit. Era un prilej pentru diferiţi gazetari să se întrebe retoric tot felul de lucruri despre substanţe halucinogene, sărăcie, pegra societăţii şi absenţa poliţiei. Se făcea haz de necaz, se deşurubau mecanisme oculte. Între timp, aurolacii au dispărut în Occident - să îi amuze şi pe alţii. Dar situaţia zonei nu s-a rezolvat. Ea a continuat să decadă în indiferenţa (interesată sau nu) a edililor noştri.
Americanii şi englezii, îmi zice cineva mai hâtru, au avut o intenţie corectă când, la 4 aprilie 1944, au încercat să o distrugă. Dacă reuşeau, azi Primăria nu mai avea probleme cu Gara de Nord. Bancul ar fi bu
