A fost pentru mulţi ani muzeograf la Câmpina şi apoi a lucrat la Prefectura Prahova, deşi spune că cea mai frumoasă a fost perioada în care a fost muzeograf
Viaţa lui Octavian Onea a fost legată, pentru mai mulţi ani, de profesorul Nicolae Simache, sau nea Nicu, cum îi place lui să spună. Fiind dirigintele lui, profesorul l-a determinat să aleagă Facultatea de Istorie şi tot el a fost cel care l-a făcut pe Octavian să profeseze în Prahova.
La vremea terminării facultăţii, el primise mai multe oferte de angajare de la diferite muzee din ţară, însă, atunci când profesorul Simache i-a spus să vină să predea în Prahova, bărbatul nu a mai stat pe gânduri.
După un an de zile el a lăsat catedra de profesor pentru a se angaja muzeograf la Muzeul „Bogdan Petriceicu Haşdeu" din Câmpina. Aici a fost angajat din 1968 până în 1998, când s-a transferat la Prefectura Prahova, pe un post de consilier la Centrul de Cultură, Culte şi Învăţământ, unde a lucrat până în anul 2007, când s-a pensionat.
Publicist şi iubitor de istorie
Paralel cu activitatea profesională, Octavian a publicat mai multe cărţi, prima dintre ele fiind scoasă de sub tipar în 1998, cu ceva timp înainte să plece de la muzeul câmpinean.
Volumul „Şi totuşi, când s-a născut Haşdeu" a fost realizat cu toată pasiunea sa pentru opera lui Haşdeu şi mai ales cu dorinţa a păstra vie istoria, dar şi valorile judeţului nostru.
„Profesorul Simache spunea că nu poţi fi un istoric adevărat dacă nu cunoşti orepa lui Haşdeu şi a lui Iorga. Cred că dacă ar mai fi trăit, m-ar fi trimis cu siguranţă şi la muzeul lui Iorga de la Vălenii de Munte, pentru a-i cunoaşte mai îndeaproape opera", spune fostul muzeograf.
Au urmat de-a lungul timpului şi alte volume publicate, ba chiar şi două piese de teat