Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Optimism la Ferrari: Alonso il va bate din nou pe Schumacher

Publicat in HotNews, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Scuderia Ferarri este optimista inainte de startul noului sezon din Marele Circ, italienii precizand ca doresc sa castige ambele titluri mondiale - piloti si constructori. Marea speranta a echipei cu sediul la Maranello se numeste Fernando Alonso, pilot adus de la Renault. "Alonso e singurul de pe pista care l-a batut pe Schumacher, iar noi credem ca-l va invinge si in 2010", au precizat oficialii italieni, informeaza Reuters.

"Sa nu uitam ca Alonso este singurul pilot din noul sezon competitional care l-a invins pe Michael Schumacher in cariera sa in lupta pentru titlul mondial. Alonso are tot ce-i trebuie pentru a-l bate. Trebuie sa intoarcem pagina si sa-i aratam lui Schumacher cat de puternica este aceasta echipa. L-am avut in planuri anul trecut, dar acum ii avem pe Felipe (nr. Massa) si pe Fernando (nr. Alonso), iar acestia sunt capabili sa-l bata", a declarat Stefano Domenicali (boss-ul italienilor).

Cu toate ca a revenit in Marele Circ in tabara adversa (la Mercedes GP), Ferrari nu uita tot ceea ca a facut Schumacher pentru Scuderie, italienii precizand ca germanul este inca un pilot de mare valoare.

"Schumacher este inca un pilot puternic, iar noi nu vom uita niciodata ceea ce a facut pentru noi", a conchis Domenicali.

Dupa 14 ani petrecuti in sanul echipei Ferrari, Michael Schumacher a ales sa revina in Formula 1 pentru MercedesGP (fosta BrawnGP) dupa trei ani de la retragerea sa din sportul de performanta. Scuderia Ferarri este optimista inainte de startul noului sezon din Marele Circ, italienii precizand ca doresc sa castige ambele titluri mondiale - piloti si constructori. Marea speranta a echipei cu sediul la Maranello se numeste Fernando Alonso, pilot adus de la Renault. "Alonso e singurul de pe pista care l-a batut pe Schumacher, iar noi credem ca-l va invinge si in 2010", au precizat oficialii italieni,

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristi Danileț, mesaj despre justiția din România, după victoria lui Nicușor Dan în alegeri

HotNews acum 2 ore
Fostul judecător Cristi Dănileţ, militant pentru educaţia juridică a cetăţenilor, independenţa justiţiei şi responsabilitate publică, a transmis, în noaptea de duminică spre luni, un mesaj în care afirmă că, după rezultatul alegerilor, „justiţia int

Joe Biden a fost diagnosticat cu „o formă agresivă” de cancer la prostată / Anunțul fostului președinte

HotNews acum 6 ore
Fostul președinte american Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer de prostată cu metastaze la nivelul oaselor, iar el și familia sa analizează opțiunile de tratament, a anunțat duminică biroul său într-o declarație, potrivit Reuters. „Săptămâna tre

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2025 – George Simion a pierdut 13 judeţe între primul şi al doilea tur de scrutin

News.ro acum 5 ore
Candidatul AUR, George Simion, care a câştigat alegerile din 4 mai în 36 de judeţe, conduce în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale doar în 23 de judeţe. Per total, el are, la ora transmiterii acestei ştiri, mai puţin cu peste 880.000 de

Reacția Rusiei după scrutinul prezidențial din România. Maria Zaharova: „În primul rând, v-aş ruga să nu numiţi asta alegeri”

HotNews acum 7 ore
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins orice insinuări că există posibilitatea unui amestec al Federației Ruse în alegerile prezidențiale din România, scrie agenţia oficială rusă TASS. Postarea de pe Telegram

UPDATE - Galaţi: Incendiu la anvelope, în localitatea Şendreni/ S-a emis mesaj RO-Alert din cauza degajărilor mari de fum/ Incendiul, stins/ Focul ar fi fost provocat intenţionat - FOTO, VIDEO

News.ro acum 10 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi a intervenit, duminică seară, pentru stingerea unui incendiu puternic izbucnit în localitatea gălăţeană Şendreni. Focul a cuprins aproximativ 500 de anvelope şi se manifestă generalizat. Autorităţile a

Franța respinge acuzațiile cu privireo presupusa ingerință în alegerile prezidențiale din România

Ziua Constanta acum 9 ore
Acuzații complet nefondate circulă pe Telegram și Twitter cu privire la o presupusa ingerință a Franței în alegerile prezidențiale din România, afirmă duminică Ministerul francez de Externe pe rețeaua de socializare X, după ce fondatorul aplicației

Nicușor Dan: „România va avea un nou președinte/ Întregul nostru respect pentru cei care au avut altă opțiune azi sau în turul I!”

Gandul acum 4 ore
Preşedintele ales a transmis un mesaj şi pentru cei care au pierdut. „Întregul nostru respect pentru cei care au avut o altă opţiune azi şi pentru cei care au avut o altă opţiune în turul întâi”, a spus el. „România va avea un nou preşedinte, dar pr

Nicușor Dan anunță că va chema partidele la discuții „chiar de mâine”, pentru noul guvern / Despre varianta Bolojan premier: „Nu pot să promit acum”

HotNews acum 6 ore
Nicușor Dan, candidatul care conduce cu 54% după ce au fost numărate mai bine de 90% din voturile exprimate la scrutinul de duminică, a afirmat că încă de luni intenționează să înceapă „discuții informale” pentru formarea noului guvern și că își dor

Alegeri prezidențiale Polonia, exit-poll: liberalul Trzaskowski câștigă la mică diferență primul tur de scrutin, în fața conservatorului Nawrocki / Luptă strânsă în turul doi

HotNews acum 7 ore
Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, programat să aibă loc pe 1 iunie, scrie Reuters. Rafal Trzaskowski, candidatul Coaliției Civice (KO), partidul centrist aflat la putere în Polonia, a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale de dum

Stegarul Dac și-a tăiat brățara electronică și s-a urcat pe o schelă, la Piața Universității, în ziua alegerilor prezidențiale

HotNews acum 8 ore
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut în spațiul public ca „Stegarul Dac”, s-a suit duminică pe o schelă montată pe o instituție din centrul Capitalei, în zona Pieței Universității, după ce și-ar fi tăiat brățara electronică montată de polițiști, i

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

9°/21°
mie.

12°/19°
joi

13°/26°
Iasi
acum

lun.

7°/19°
mar.

7°/18°
mie.

8°/22°
joi

11°/24°
Constanta
acum

lun.

8°/22°
mar.

10°/19°
mie.

13°/17°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/13°
mar.

5°/15°
mie.

7°/19°
joi

10°/21°
Timisoara
acum

11°
lun.

10°/18°
mar.

8°/19°
mie.

11°/22°
joi

12°/23°