Curtea de Apel Târgu Mureş le-a ridicat, marţi, interdicţia de a conduce autovehicule. Este vorba despre inculpaţii Virgil Ioniţă, Marin Dinculescu, Florian Mircea Silveanu, Florin Aurelian Ene, Aurelian Rădoi, Eduard Constantin Dumitrescu, Marius Epure şi Daniel Paul Mandu.
Potrivit Mediafax, judecătorul Mihaela Creţu a anunţat, la termenul de marţi de la Curtea de Apel Târgu Mureş, că, în virtutea rolului activ al instanţei, s-a pus în discuţie ridicarea interdicţiei de a conduce autovehicule şi de a frecventa restaurante, discoteci şi alte localuri de acest, lucru care s-a şi întâmplat. Tot o ieri, instanţa i-a ridicat lui Constantin Izabel Tudoroiu sechestrul asigurator instituit pe bunuri.
Vă reamintim că judecarea dosarului permiselor din Argeş a început la Curtea de Apel Târgu Mureş în 15 ianuarie 2009, în cursul lunii mai a anului trecut reuşindu-se finalizarea audierii tuturor celor 28 de inculpaţi. Ulterior, Curtea de Apel Târgu Mureş a procedat la iniţierea confruntărilor.
Potrivit rechizitoriului, în perioada 2006 - iunie 2008, în judeţul Argeş şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a acţionat în scopul obţinerii unor sume de bani pretinse şi primite de la mai multe persoane, pentru a le facilita acestora obţinerea în mod fraudulos a permiselor de conducere de la SPCRPCIV Argeş.