Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie amînată în cazul înlocuirii lui Radu Voina

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 13 ianuarie 2010 ·

Rămîne Radu Voina sau vine Gheorghe Tadici? Răspunsul pe 2 februarie!

Consiliul de Administraţie al FRH trebuia să-l valideze ieri pe antrenorul lotul naţional feminin. Comisia tehnică a făcut luni două propuneri: Radu Voina şi Gheorghe Tadici. CA a amînat însă votul pentru următoarea şedinţă, din 2 februarie. "Consiliul de Administraţie a vrut un singur nume. Noi, în cadrul Comisiei Tehnice, nu am votat care dintre cei doi ar fi soluţia mai bună. Acum trebuie să facem o nouă Comisie Tehnică!", a declarat Remus Drăgănescu, vicepreşedintele FRH.

"Nu am avut pe cine vota. Cu părere de rău o spun, dar Comisia Tehnică nu a propus nimic. Momentan, Radu Voina rămîne selecţioner pînă cînd vom primi propuneri viabile. Handbalul românesc are nevoie de linişte. Voina este sub contract pînă în 2012 şi trebuia să fie prezent şi el la Consiliul de Administraţie", a declarat Elena Frîncu, directorul DJTS Constanţa, membru în Consiliul de Administraţie al FRH.

"O analiză se termină cu nişte propuneri pentru că nu ne apucăm noi să numim antrenorul echipei naţionale. Mi se pare normal ca această analiză să fie refăcută şi finalizată!", a declarat Cristian Gaţu, şeful FRH.

Rămîne Radu Voina sau vine Gheorghe Tadici? Răspunsul pe 2 februarie!

Consiliul de Administraţie al FRH trebuia să-l valideze ieri pe antrenorul lotul naţional feminin. Comisia tehnică a făcut luni două propuneri: Radu Voina şi Gheorghe Tadici. CA a amînat însă votul pentru următoarea şedinţă, din 2 februarie. "Consiliul de Administraţie a vrut un singur nume. Noi, în cadrul Comisiei Tehnice, nu am votat care dintre cei doi ar fi soluţia mai bună. Acum trebuie să facem o nouă Comisie Tehnică!", a declarat Remus Drăgănescu, vicepreşedintele FRH.

"Nu am avut pe cine vota. Cu părere de rău o spun, dar Comisia Tehnică nu a propus nimic. Mome

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Greenbrier România opreşte producţia la fabrica de vagoane din Arad

News.ro acum 3 ore
Compania Greenbrier România, care deţine trei fabrici de vagoane în România, anunţă că intenţionează să îşi înceteze operaţiunile de producţie desfăşurate la fabrica din Arad. Compania precizează că va continua să îşi consolideze operaţiunile de pro

Un elev din Timiș a amenințat o colegă cu o foarfecă

Ziare.com acum o ora
Poliţiştii din Timiş au demarat verificări, luni, 7 aprilie, după ce au aflat despre existenţa unor imagini în care un copil şi-ar ameninţa o colegă cu o foarfecă, la o şcoală din comuna Peciu Nou. IPJ Timiş anunţă, luni, că a demarat verificări la

Crin Antonescu, după ședința coaliției: Mâine va fi depus la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora / Cei care vor intra în magistratură trebuie să se pensioneze la 65 de ani

G4Media acum 49 minute
Crin Antonescu, candidat la Președinție, a anunțat că liderii coaliției de guvernare vor depune, marți, la Parlament un proiect privind pensiile speciale ale magistraților și vârsta de pensionare a acestora. Antonescu a făcut anunțul, luni, după șed

Peste 2000 de extrase de carte funciară eliberate în prima zi în care acest serviciu public este gratuit

Ziua Constanta acum 3 ore
Pe 7 aprilie în prima zi când acest serviciu public este gratuit pentru proprietari au fost eliberate gratuit 2.152 de extrase de carte funciară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de presă de ministrul dezvoltării, Cseke Attila. După cum este c

Premierul Ciolacu, despre scandalul cu Dragoş Sprînceană: Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun ”

Ziarul Financiar acum o ora
„Priorităţile politicii externe româneşti rămân neschimbate. Nu există niciun <emisar al lui Ciolacu>”, susţine premierul, după reacţiile apărute în urma declaraţiilor făcute de Dragoş Sprînceană. „Părerile exprimate în spaţiul public de diverşi cet

Dragoş Damian, Terapia Cluj: 7 aprilie, Ziua Mondială a Sănătăţii. De anul trecut, de când am scris comentariul de mai jos, ai fost la medicul de familie pentru un control?

Ziarul Financiar acum 36 minute
Dacă după ce Donald Trump a aprobat noile tarife vamale te-ai inervat, dacă te-a luat o durere de cap, dacă vederea ţi s-a înceţoşat un pic, daca ai simţit mici furnicături în mâna stângă sau ai simţit că inima parcă bate mai tare sau mai repede, da

Românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat Tezaur

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Finanțelor precizează că românii pot investi începând de astăzi, 7 aprilie, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturități de 1, 3 și 5 ani, cu dobânzi anuale de 6,60%, 7,30% și, respectiv, 7,60%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 le

Von der Leyen anunţă că UE este pregătită să negocieze cu SUA în legătură cu taxele, dar pregătește și măsuri pentru a-și apăra interesele

G4Media acum 2 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că Uniunea Europeană este pregătită să negocieze cu Statele Unite pentru a ajunge la un acord în privinţa taxelor, dar, în acelaşi timp, pregăteşte măsuri pentru a-şi apăra interese

BNR păstrează dobânda-cheie la 6,5%

Mediafax acum 2 ore
Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României (BNR) a decis, în ședința de luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la 6,5% pe an. Dobânda la facilitatea de creditare (Lombard) rămâne la 7,5%, iar cea aferentă facilității de d

Finanțatorul lui Călin Georgescu a cerut înlocuirea arestului preventiv. Decizia judecătorilor

Ziare.com acum 4 ore
Bogdan Peșchir va rămâne în arest preventiv, după ce Judecătoria Sectorului 5 a respins cererea acestuia de înlocuire a măsurii cu controlul judiciar sau arestul la domiciliu. Decizia a fost pronunțată luni, 7 aprilie 2025, în camera de consiliu, și

Vremea

București
acum

lun.

1°/7°
mar.

1°/10°
mie.

3°/10°
joi

3°/14°
Iasi
acum

lun.

-2°/4°
mar.

-2°/10°
mie.

-1°/7°
joi

2°/6°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

4°/8°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-4°/3°
mar.

-2°/8°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

lun.

-2°/6°
mar.

0°/11°
mie.

2°/12°
joi

3°/12°