Prezent la întrunirea desfăşurată în această dimineaţă, la Hotelul „Aro Palace" din Braşov, directorul general al Federaţiei Române de Fotbal, Ionuţ Lupescu, a vorbit despre problemele fotbalului românesc.
Criza va continua şi în 2010 în fotbalul românesc? Care sunt soluţiile pe care le va lua Federaţia pentru a salva anumite cluburi de la faliment?
I.L.: Noi, ca entitate sportivă, nu putem realiza foarte mult. Important este ceea ce vor face patronii din fotbalul românesc, cât anume sunt ei dispuşi să investească. Anul 2010 va fi foarte greu, dar noi vom încerca să sprijinim cluburile, întrucât nu ne dorim să avem formaţii care se vor retrage din fotbalul românesc.
Sunteţi de acord cu reducerea numărului de echipe din Liga I şi formarea unei singure serii în liga a doua?
I.L.: Pentru a creşte nivelul fotbalului românesc, cu siguranţă o astfel de idee ar fi indicată. Însă, nu ştiu dacă reducerea numărului de echipe ar fi o soluţie salvatoare. Dacă ne raportăm la eşalonul secund, această măsură nu ar fi utilă. Întrucât infrastructura nu permite unei echipe de la Constanţa să se deplaseze la Baia Mare, spre exemplu, ar apărea o mare problemă şi astfel suntem nevoiţi să împărţim ţara în două.
Când se va finaliza construcţia Stadionului Lia Manoliu?
I.L.: În funcţie de bugetul pe care Primăria Bucureşti îl va aloca, baza ar putea fi terminată la finalul anului 2010. Însă, construcţia acoperişului se va finaliza abia 2-3 luni mai târziu, adică la începutul anului 2011.
Când va fi inaugurat stadionul şi ce echipe naţionale vă doriţi să aduceţi la Bucureşti?
I.L.: Avem deja câteva contacte cu reprezentativele Argentinei, Braziliei sau Spaniei. În principiu, dacă totul se va desfăşura conform planului, ne gândim să organizăm un meci amical cu o selecţionată de top, undeva în luna august a anului 2011.
1.000.000 de euro, u