Adevarul distribuie colecţia Jules Verne. Cărţile arată ca în copilăria noastră, ediţia aia cartonată. E bună ideea, nu prea mă omor după vînzările astea care tot exploatează nostalgia. Campania însă m-a făcut să-mi amitesc cîte ceva din omul ăla pe care-l citeam cu sfinţenie, cam dintr-a 3-a pînă într-a 5-a. Ştiam volumele după număr. Ziceai 33, îţi spuneam titlul şi ce se întîmplă în carte…
În multe dintre romanele sale, un personaj de-a dreptul fascinant este mizantropul bogat, omul cu bani din umbră. Pe lîngă tradiţionalele personaje miraculoase, cele care ne-au trasat, cred, matricea despre societatea ideala in copilarie (tipul paria infiat de savant, savantul insusi, ajutorul, capitanul sau, in general, tipul provenit din zone ierarhice dure, ziaristul sau scriitorul, aristocratul excentric, servantul imoral etc.), unul este extrem de interesant: să-i zicem tiparul “Nemo”.
Nemo e excentric, e avangardist în gîndire, cinic, dur, pune condiţii fioroase. Şi, mai ales, are bani, are o echipă de stranii fideli, prinşi în libertatea apăsătoarea a submarinului Nautilius. Întotdeauna, la Jules Verne, oamenii care schimbă lumea ştiu să învîrtă banii sau au titluri nobiliare care le asigură liniştea. Verne este cel care introduce visul în universul anost al banilor. Unii fac tunuri ca să te proiecteze pe lună, alţii fug cu balonul prin Africa, unii pun pariuri nebuneşti, se caută prin mări şi ţări şi cîte altele. Aventurile “fără bani” sînt şi ele o nişă interesantă la Jules Verne, una dickensiană: e frumos Prichindelul, citiţi-l.
Glumeam şi nu prea cu “mogulul” Nemo. Dintre multele miniutopii ale omului Jules Verne, mogulul e cel mai interesant caracter. Mizantropul supărat pe lume şi îndrăgostit de misterele lumii, în acelaşi timp, omul care vrea să schimbe tot, dar să omoare schimbarea împreună cu el. Un personaj romantic reciclat în cheie protoSF
