Nicu Alifantis va apărea la 25 ianuarie, numai împreună cu Jurnalul Naţional, cu un nou album - "Cântece de şemineu". Aşa cum v-am promis, vă prezentăm în premieră poveştile cântecelor de şemineu narate chiar de cantautor.
Astăzi avem la pachet povestea pieselor cu numărul 3 şi 17 de pe noul album, respectiv "Cântec de iarnă" şi "Cântec de iubire".
"În iarna anului 1976, prin noiembrie, Johnny Răducanu - pe care-l întâlnisem într-o seară în casa lui Cornel Todea -, după ce m-a auzit cântând, mi-a zis: «Alifantis, ai treabă mâine seară?». I-am spus că nu. «Bine, ia-ţi chitara şi vino la Tic-Tac!» A doua zi, mi-am luat chitara şi m-am prezentat unde-mi spusese Johnny. Tic-Tac era o crâşmă mică pe Republicii, azi Bdul Elisabeta, aproape de intersecţia cu Brezoianu. Am intrat, era lume multă, fum, gălăgie... Johnny nu mi-a dat nici o atenţie la început. Vorbea cu ceilalţi. După care, brusc, s-a ridicat şi a spus: «Alifantis, hai cu mine!».
M-a dus în spate, într-o cameră mică, şi mi-a zis: «Dezbracă-te, încălzeşte-te, peste zece minute intri pe scenă!». Şi a plecat. Am rămas ca prostu', mă întrebam ce dracu' caut eu aici? Mi-era o ruşine groaznică. Nu mai cântasem niciodată într-un restaurant. După câteva minute, a apărut şi m-a chemat în sală. S-a dus la microfon şi m-a prezentat."
LA PROGRAM
"Nu mai ştiu ce am cântat. Îmi amintesc doar că s-a făcut linişte, că toţi cei de-acolo mă măsurau din cap până-n picioare şi că, atunci când am terminat, au fost aplauze... «Bravo, Alifantis!», mi-a spus când am ieşit de pe scenă. «Mâine seară, la şapte, să fii aici!»... Şi tot aşa, seară de seară, la şapte, veneam la Tic-Tac, cântam, apoi rămâneam să-l ascult pe Johnny. Cântau el la contrabas, Marius Pop - la pian, Eugen Gondi - la tobe şi Paul Wertheimer - la saxofoane. Târziu, aproape de miezul nopţii, apărea şi Aurelian
