Întreprinzătorii care şi-au deschis o firmă sau care visează la una pot, începând de luna viitoare, să participe la cursuri gratuite care vizează iniţierea şi dezvoltarea aface-rilor, transferul tehnologic, proprietatea intelectuală, precum şi asigurarea calităţii, respectiv certificarea societăţilor.
Chiar dacă este încă o perioadă economică destul de dificilă, specialiştii în domeniu sunt de părere că este un moment prielnic de lansare a unei afaceri. „Este momentul potrivit pentru că avem mai mult timp decât într-o perioadă în care piaţa este aglomerată“, a declarat Gabriel Vlăduţ, preşedintele Asociaţiei Române pentru Industrie Electronică şi Software (ARIES), filiala Oltenia, la seminarul „Iniţierea unei afaceri“, organizat ieri, la Craiova, în cadrul proiectului „Promovarea culturii antreprenoriale - condiţie esenţială a creşterii inovării şi dezvoltării afacerilor în Regiunea Oltenia-RegInov“, derulat de ARIES în parteneriat cu ARoTT (Asociaţia Română pentru Transfer tehnologic şi Izolare), ADR (Agenţia de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia), OTIMMC (Oficiul Teritorial pentru IMM şi Cooperaţie), AIESEC, Camera de Comerţ şi Industrie Râmnicu Vâlcea şi SC Ipa SA, Sucursala Craiova. Seminarul a urmărit creşterea competitivităţii pe termen lung a economiei româneşti, în special în domenii de high-tech cu înalt potenţial inovativ şi de competitivitate, dezvoltarea capitalului uman din România, în special în zona antreprenorială, pentru a compensa numărul mic de întreprinzători, şi promovarea dezvoltării teritoriale echilibrate.
Cum se desfăşoară cursurile
În calitate de coordonator al proiectului, Gabriel Vlăduţ a explicat că, începând din februarie, persoanele de conducere din cadrul firmelor (orice fel de firmă, din orice domeniu de activitate, cu condiţia să fie IMM), precum şi întreprinzătorii care doresc să-şi deschid