E blondă ca străbunicile ei vizigote, suplă ca o campioană de schi şi nu depăşeşte un metru şaizeci înălţime. N-are mai mult de 14 ani, dar în ochii ei albaştri se regăsesc două milenii de sălbăticie nordică, bine cuminţite de civilizaţia germană. O cheamă Inge, Katy, Heidi sau Lise şi conduce un popor de pitici, nu mai mult de şapte odată, pe pârtiile din Tirol. E mica prinţesă a zăpezii, instructorul-spiriduş care scoate, o dată la cinci zile, schiori desăvârşiţi cu vârsta cuprinsă între 3 şi 4 ani. Inge, Katy, Heidi sau Lise nu au doar răbdarea unor bătrâni alamani din secolul V, dar au, mai ales, viziunea unui cancelar din fostul RFG.

Privind înainte, la capătul celor cinci zile de instrucţie, ele văd în gloata de omuleţi care nu ştiu bine să meargă o grupă de sportivi care fac zigzaguri sigure pe pante abrupte. Aşa cum Michelangelo l-a văzut pe Moise într-o bucată de marmură, aşa cum Helmuth Kohl a văzut, în plimbările cu Mitterand, Germania unificată sau aşa cum Arnold Schwarzennegger l-a văzut, în mia zilnică de flotări, pe viitorul guvernator al Californiei, tot aşa Inge, Katy, Heidi sau Lise văd, în microuniversul lor de zăpadă, următoarea promoţie de părinţi mulţumiţi. Serioasă, meticuloasă şi ultraprofesionalizată, nimfeta tiroleză e definiţia modestă, precisă şi pe înţelesul meu a viziunii.

În colţul celălalt, la o scară care poate intimida, stă şatenul nostru fără păr, preşedintele instructor de ţară. Şi el e suplu, şi el e, ca jucător, destul de sportiv, şi el are ochi deschişi la culoare din care strigă nişte triburi mai din est. Şi el conduce, pe pârtii tot mai vertiginoase, un popor, dar de trei milioane de ori mai numeros. Păstrând paralela, preşedintele Băsescu e un monitor naţional de schi în condiţii foarte alunecoase.

Dar este el oare? Are el viziunea necesară? Are el privirea sigură a nimfetei tiroleze? Ar treb