Austriecii de la VIG au cedat compania pentru a se concentra pe BCR Asigurări de Viaţă şi Asirom
Valoarea tranzacţiei dintre cele două grupuri nu a fost făcută publică
Grupul austriac Vienna Insurance Group (VIG) a vândut compania Omniasig Asigurări de Viaţă (Life) către grupul francez AXA, cel mai mare asigurător european, care intră astfel pe piaţa românească. "VIG deţine trei companii care practică asigurări de viaţă în România. Omniasig Life este cea mai mică dintre ele şi VIG a decis să se concentreze pe dezvoltarea BCR Asigurări de Viaţă şi Asirom pe acest segment de afaceri", a declarat, ieri, Alexander Jedlicka, responsabil de PR al VIG, citat de Mediafax. El a adăugat că părţile implicate în tranzacţie au decis să nu dea publicităţii valoarea transferului.
Potrivit datelor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), societatea are un capital social de 36,45 milioane de lei, controlat de Omniasig - 50%, TBIH Financial Services Group NV (Olanda) - 49,98% şi VIG (Austria) - 0,012%, datele fiind valabile la 15 decembrie 2009. La rândul ei, Omniasig este controlată de VIG, care deţine o participaţie de 98,859% din capitalul social de 206,476 milioane de lei al asigurătorului român. VIG este prezent cu o cotă de 60% în capitalul social al TBIH Financial Services Group.
În 2008, Omniasig Life a consemnat subscrieri de 50,76 milioane de lei şi pierderi de 10,3 milioane de lei. Pe piaţa românească, VIG mai deţine companiile BCR Asigurări de Viaţă, BCR Asigurări, Omniasig şi Asirom. În primele nouă luni ale anului 2009, subscrierile VIG pe piaţa românească s-au ridicat la 455,92 milioane euro, în scădere cu 7,8% faţă de nivelul de 494,8 milioane euro din perioada corespunzătoare a anului 2008, din cauza deprecierii leului în raport cu euro.
AXA şi-a mai manifestat dorinţa de a pătrunde în România
AXA este c