Anul în care tocmai am intrat marchează încheierea primei decade a secolului XXI. Există o fotografie celebră realizată în momentul atentatelor din 11 septembrie 2001, care înfăţişează Statuia Libertăţii etalîndu-şi gloria nemuritoare, în timp ce, pe fundal, Turnurile Gemene înnegresc cerul newyorkez. Este o imagine paradoxală, care frizează, aparent, orice relaţie cu normalitatea. Iar the naughties, aşa cum neobosită cultura populară anglo-americană a botezat scurşii anii 2000, au stat sub semnul acestui nefiresc. Democraţia a ajuns în Irak, roboţeii plăsmuţi de mîna omului pe Marte, iar chinezii au bătut recordul la numărul de coloane de defilare, în deschiderea Olimpiadei de la Beijing din vara lui 2008. Batman la Casa Albă Evenimentul definitoriu al anului 2009 poate fi privit într-o dublă ipostază. Mai exact, anul a început cu alegerea lu Barack Obama ca preşedinte al Statelor Unite ale Americii şi s-a încheiat apoteotic cu gratularea activităţii aceluiaşi Barack Obama cu Premiul Nobel pentru Pace. Mie îmi place Obama, dar nu pentru calităţile sale politice amuţitoare sau pentru faptul că joacă minunat rolul împăciuitorului mondial. La limită, poate să aibă succes sau, la fel de bine, poate să nu îi iasă acest rol. În cazul primei variante, va fi cu atît mai bine pentru noi toţi. În caz contrar, electoratul american va avea grijă să-l penalizeze la următorul scrutin electoral. Mie îmi place Obama, dar din alt motiv: seamănă cu Batman. Şi asta nu datorită vreunei coincidenţe implacabile, ci pentru că, pur şi simplu, asta îşi doreşte. Obama, Sarkozy, Putin, Medvedev, toţi încep să joace acest rol de erou al umanităţii; iar consecinţa gestului lor este transformarea politicii într-o anexă a culturii populare, unde golul dintre instituţiile decizionale şi spaţiul public este tot mai bine umplut de aceată popularitate a liderilor planetei. Cu greu poate cinev