Mare parte dintre clienţi mai speră ca firma să se ţină de cuvânt şi să reia lucrările de luna viitoare. Sursa: Octavian Cocoloş
O altă firmă solicită ajutorul instanţei pentru a obţine o datorie neachitată de la Euro Habitat, dezvoltatorul complexului rezidenţial Planorama, din Capitală. Este vorba despre Schindler Romania, furnizorul lifturilor montate în blocul aflat în cel mai apropiat stadiu de finalizare.
La finele anului trecut, compania Euro Habitat, prin vocea administratorului angajat, firma BSR Europe, le-a cerut clienţilor să renunţe la penalităţi, facilitând astfel accesarea unui credit de la Piraeus Bank şi continuarea lucrărilor.
Termenul-limită pentru semnarea acestor contracte adiţionale este 15 februarie. „Nu au semnat până în acest moment toţi clienţii. Şi-au exprimat acordul 80% dintre aceştia şi avem întâlniri cu ceilalţi”, a afirmat David Silberstein, noul manager de proiect din partea BSR pentru Planorama.
Nu se ştie soluţia în cazul în care nu semnează toţi
Mare parte dintre clienţi sunt convinşi că merită să renunţe la penalităţi, dacă asta înseamnă că se vor putea muta în casa lor. „Cred că nu avem de ales, oricum conturile lor sunt goale şi, chiar dacă mergem în instanţă, tot n-am obţine mare lucru”, spune unul dintre cumpărători, Florin Vasile.
Pe această rezolvare mizează şi Bjorn Hauge, country manager Romania Invest, care a plătit avansul a 200 de apartamente din cadrul complexului. „Nu dorim ca firma să intre în insolvenţă, pentru că asta, în acest moment, înseamnă pierdere de bani. Căutăm o soluţie rezonabilă”, spune Bjorn.
Pe de altă parte, sunt deja cumpărători care au dat deja firma Euro Habitat în judecată. „Pe mine nu mă interesează să semnez nimic, ci îmi vreau doar banii înapoi. Mi se pare evident că nu au nicio intenţie de a continua lu