Spoturile Infoclick, serviciul telefonic de informaţii 118.800, au fost interzise de la difuzarea pe posturile de televiziune, pentru publicitate înşelătoare, printr-o decizie a CNA, luată în şedinţa de joi. Romtelecom a sesizat CNA că, începând cu 13 decembrie 2009, pe posturile de radio şi televiziune, se difuzează trei spoturi publicitare Infoclick. Potrivit reclamaţiei, unul dintre spoturi sugerează că „vechiul număr pentru informaţii telefonice nu mai este valabil �
Spoturile Infoclick, serviciul telefonic de informaţii 118.800, au fost interzise de la difuzarea pe posturile de televiziune, pentru publicitate înşelătoare, printr-o decizie a CNA, luată în şedinţa de joi.
Romtelecom a sesizat CNA că, începând cu 13 decembrie 2009, pe posturile de radio şi televiziune, se difuzează trei spoturi publicitare Infoclick. Potrivit reclamaţiei, unul dintre spoturi sugerează că „vechiul număr pentru informaţii telefonice nu mai este valabil şi 118 800 este număr universal pentru informaţii telefonice din România”.
În reclamaţia Romtelecom se precizează că prin folosirea sintagmei „vechiul număr pentru informaţii telefonice nu mai este valabil”, Infoclick - în calitate de concurent direct al Romtelecom - încearcă să inducă ideea conform căreia, urmare a închiderii planului naţional de numerotare, şi în consecinţă încetarea furnizării serviciului de informaţii privind abonaţii prin intermediul numărului 1931, la ora aceasta, societatea Infoclik este singura furnizoare a unui serviciu de informaţii privind abonaţii.
Pe de altă parte, şi Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) a analizat spoturile Infoclick pentru serviciul telefonic de informaţii 118 800. Potrivit unei adrese transmisă CNA, Comitetul Etic al RAC, reunit în şedinţa din 7 ianuarie, a luat la cunoştinţă faptul că, deşi în cele două sesizări înregistrate se solicită şi analizarea spot