Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La judecata cu IPS Teodosie

Publicat in Ziua Constanta, joi 14 ianuarie 2010 ·

La începutul acestei săptămâni, maistrul militar în retragere Ioan Ababei a înaintat la Tribunalul Constanţa dosarul cu numărul 282/118/2010, la secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, în care pârâţi sunt Ministerul Apărării Naţionale, reprezentat de garnizoana Mangalia, prin cdor. dr. Vergil Moraru, Primăria Municipiului Mangalia şi Arhiepiscopia Tomisului, reprezentată de Arhiepiscop Teodosie Petrescu Macedon.

Dosarul a primit drept prim termen de judecată data de 10 mai 2010.

Fostul cadru militar din Mangalia, unul dintre ctitorii şi susţinătorii bisericii militare, solicită instanţei să oblige cele trei părţi pârâte să înregistreze obiectivul „Capela Militară" şi inventarul aferent în patrimoniul administrativ al MApN, să recunoască calitatea oficială de administrator-delegat şi unic slujitor militar deservent al capelei din cimitirul ortodox „Sfânta Maria" a clericului Traian Chircu (potrivit împuternicirii nr. A-2660 din 4 septembrie 2008), anularea deciziei Arhiepiscopiei Tomisului nr. 712 privind trecerea Capelei Militare în regim civil de biserică parohială şi anularea deciziei nr. 497 a aceleiaşi instituţii, privind numirea unui cleric civil la conducerea bisericii militare din Mangalia.

Ioan Ababei mai cere instanţei constănţene să oblige pârâţii la plata costurilor suplimentare determinate de construirea, amenajarea şi procurarea necesarului de obiecte bisericeşti, precum şi daune morale de jumătate de milion de euro.

Timp de mai mulţi ani, Capela Militară din Mangalia, renumită pentru adăpostirea Brâului Maicii Domnului, a devenit un adevărat câmp de bătălie, între o parte a credincioşilor şi instituţiile statului. Scandalurile intens mediatizate la nivel naţional au împărţit comunitatea locală în două tabere.

„Sunt oameni prea mici să poată da jos literele de la intrare"

Biserica militară, aflată în preajma c

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, pus sub acuzare la Paris. Suspiciuni de corupţie în cadrul Interpol

Adevarul acum 20 minute
Vitalie Pîrlog, fostul ministru al justiţiei din Republica Moldova, a fost extrădat şi pus sub acuzare vineri în Franţa. El este suspectat că a şters notificări roşii ale Interpol pentru ca fugari daţi în urmărire să poată scăpa de justiţie.

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum o ora
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 31 minute
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum o ora
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Meta refuză să semneze codul AI al UE: ”O exagerare care va sufoca inovaţia”

News.ro acum 53 minute
Meta Platforms a anunţat că nu va semna noul cod de bune practici pentru inteligenţa artificială propus de Uniunea Europeană, acuzând Bruxellesul de o abordare excesivă care ar putea frâna dezvoltarea companiilor din domeniu, transmite CNBC. Decizia

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 44 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 12 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 10 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Nicuşor Dan, despre bărbatul căutat de 11 zile pentru crimă: „O imagine proastă pentru Poliţia Română”

HotNews acum 10 ore
Imaginea Poliţiei Române nu este una bună, în condiţiile în care nu a fost găsit principalul suspect în cazul crimei din Mureş, bănuit că şi-a ucis concubina după care i-a dat foc casei, a afirmat președintele Nicușor Dan într-o conferință de presă

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°