România ar putea ocupa prima poziţie în Europa cu vânzările Dacia, după ce ţări ca Germania vor renunţa, în 2010, la programele de stimulare a parcului auto, precum "Rabla", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Fabrice Cambolive, director comercial al Grupului Dacia-Renault.
Piaţa din România are un potenţial extrem de mare în viitor. Cred că vom depăşi pragul de 200.000 de unităţi vândute local şi, astfel, să devenim lideri de vânzări în Europa. Însă, sunt mândru că Germania, o piaţă foarte strictă şi pretenţioasă, a fost pe primul loc pentru Dacia în 2009, a declarat Cambolive.
Intrarea pe piaţa din Marea Britanie este o ipoteză pe care o studiem, dar, deocamdată, nu reprezintă o prioritate pentru noi, a explicat Fabrice Cambolive.
În ceea ce priveşte Programul "Rabla", derulat la nivel local, Cambolive a precizat că Dacia-Renault intenţionează să vină cu noi oferte tentante.
În 2009, Dacia a reuşit să vândă 18.153 unităţi prin Programul "Rabla" derulat în România, cu 4,5 % mai mult decât în 2008, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile.
Dacia va veni cu noi oferte în completarea programului de reînnoire a parcului auto naţional, la fel cum a făcut-o şi în 2009, prin Dacia Avantaj. Toate detaliile vor fi făcute publice odată cu lansarea oficială a primei etape din 2010 a Programului. Deocamdată, aşteptăm confirmarea din partea Guvernului, a spus reprezentantul Dacia.
La capitolul estimări pentru anul 2010, Cambolive a spus că producătorul auto de la Mioveni îşi doreşte menţinerea cotei de piaţă câştigat în anul anterior în România, respectiv 28,9 %, în creştere cu 1,5 % faţă de 2008.
Prima sesiune de validare a producătorilor auto din cadrul Programului "Rabla" se va desfăşura în perioada 15 - 28 ianuarie 2010, potrivit unei dispoziţii a Administraţiei Fondului