Impozitul de 3% din veniturile microîntreprinderilor va dispărea în 2010. Firmele încadrate în categoria microîntreprinderi vor plăti fie impozitul pe profit, fie cel minim. "De la 1 ianuarie a dispărut regimul de taxare diferenţiat pentru microîntreprinderi, adică impozitarea cu 3% a veniturilor, şi a este introdus impozitul de 16% pe profit sau impozitul minim", a declarat ministrul Finanţelor Sebastian Vlădescu, citat de Mediafax. Cu toate acestea, în proiectul legii
Impozitul de 3% din veniturile microîntreprinderilor va dispărea în 2010. Firmele încadrate în categoria microîntreprinderi vor plăti fie impozitul pe profit, fie cel minim.
Cu toate acestea, în proiectul legii bugetului figurează venituri din impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 444 milioane de lei, în creştere faţă de anul trecut. Nici până acum, reprezentanţii instituţiei nu au formulat un răspuns la solicitarea capital.ro formulată săptămâna trecută privind baza legală pentru introducerea acestei sume în buget.
Parlamentul a respins, la dezbaterea proiectului de lege privind bugetul din acest an, un amendament al deputatului PNL Daniel Chiţoiu de prelungire a opţiunii.
Până sfârşitul anului trecut, microîntreprinderile au beneficiat de un regim special de impozitare, care le permitea să opteze între plata impozitului pe profit şi plata unui impozit pe venit, care a crescut progresiv în ultimii ani până la 3% din venituri.
Fără prelungirea acestei prevederi şi pentru 2010, practic noţiunea de microîntreprindere dispare din Codul Fiscal.
Anul trecut erau înregistrate 280-300.000 de microîntreprinderi, societăţi cu până la 9 angajaţi şi venituri anuale de cel mult 100.000 de euro. Numărul celor care plătesc impozit pe venit este sub 60.000, potrivit datelor ANAF pe luna august.