Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taxaţi de 18 ori mai mult la asociaţie

Publicat in Adevarul, joi 14 ianuarie 2010 ·

În primul caz, comisionul dat anual firmelor private ajunge la 360 de lei, în timp ce locatarii unui bloc din CUG, care se administrează singuri, achită doar 20 de lei.

Taxele de administrare şi comisioanele percepute de Termoservice sau de celelalte firme vechi care se ocupă de întreţinerea blocurilor reprezintă un sfert din valoarea facturilor.

Oamenii se plâng că, pe lângă sumele uriaşe pe care trebuie să le plătească iarna, mai ales la căldură, bugetul familiei le este subţiat de comisioanele fictive de zeci de lei la administraţie.

Administratorii, fără răspunsuri

„Lipesc pe uşa de la intrarea în bloc citirea repartitoarelor. Angajaţii de la INAAP, care administrează scara, ne taxează cu 10 lei de fiecare apartament“, a spus Carmen O., locatară în Păcurari.

Un alt ieşean din cartierul Mircea cel Bătrân spune că, în multe luni a fost „sancţionat“ de asociaţie cu 40 de lei, doar comisionul de administrare. „Asta s-a întâmplat în luna octombrie. Văd că, pentru noiembrie, au redus la jumătate suma şi ne-au pus să plătim comision de 20 de lei. E mult şi atât pentru fiecare apartament“, a spus Cristi Miron, locatar într-un bloc administrat de Termoservice.

De partea cealaltă, reprezentanţii firmelor de administrare a blocurilor vorbesc despre taxe pe metrul pătrat, în funcţie de suprafaţa apartamentului. Ei nu spun niciun cuvânt despre comisioane care se regăsesc pe factură sau despre alte costuri suplimentare care apar cu întreţinerea liftului sau curăţenia pe casa scării.

Se administrează singuri, de 18 ori mai ieftin

„Am întrebat pentru ce plătesc eu 15 lei cheltuieli cotă indiviză şi alţi 20 de lei pentru cheltuieli de persoană, dar administratorul nu vrea să explice“, a spus Elena Chirilă, ieşeancă. Singurul model care a adus mai mulţi bani în buzunarul locatarilor este

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 46 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 22 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 28 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 54 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 27 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Pacienții vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat, anunță președintele CNAS

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Horaţiu Moldovan, a declarat luni, 21 iulie, că pacienţii vor fi informaţi prin SMS sau e-mail privind serviciile medicale de care au beneficiat.

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°