În 2007, i-a întâlnit pe preşedinţii americani George W. Bush (cu ocazia selectării sale în cartea celor mai buni 50 de elevi americani) şi Barack Obama (la conferinţa naţională de Leader Ship în New York, după ce a câştigat primul loc la competiţia de drept, guvernământ, discurs şi interviu). La nici 20 de ani, a stat deja pentru a doua oară, faţă în faţă, cu cel mai puternic om al planetei.
A dat mâna cu doi preşedinţi americani şi vrea să fie diplomat de carieră. În urmă cu trei ani, a fost numită ambasadorul poeziei tinerilor americani şi inclusă în societatea academică a premiilor Nobel, iar acum este studentă la Harvard. Lucrează pentru Asociaţia Naţiunilor Unite în Boston, unde organizează evenimente pentru liderii care vin în fiecare săptămână la Boston, lucrează pentru Academia Americană de Diplomaţie, dar în acelaşi timp colaborează cu Departamentul de Stat American şi cu Institutul de Politică din Harvard.
"Obama emană încredere de sine"
La nici 20 de ani, Alina i-a întâlnit, printre alţii, pe Havier Solana, Bill Clinton sau Al Gore, iar pe preşedintele american Barack Obama, chiar de două ori, ultima întâlnire având loc anul trecut, cu ocazia summit-ului G20 de la Pittsburgh. “Pe Barack Obama nu-mi permit să îl caracterizez, pentru că nu am reuşit să îl descopăr în totalitate. Interviul a fost unul foarte scurt, în care l-am întrebat numai despre Afganistan, economie, ş.a.m.d.. A fost un interviu strict profesional şi nu personal. El impresionează, oricum, prin prietenia cu care te abordează, lipsa de formalism, prin inteligenţa pe care bineînţeles că nu i-o pun la îndoială şi prin încrederea de sine pe care o emană. I-am pus întrebări exclusiv despre deciziile pe care le ia ca preşedinte şi despre cum vede el rolul diplomaţiei sau cum vede domnia sa relaţiile cu Rusia, dar şi cu Israelul, Irakul sau alte ţări mai delicate”, ne spune